În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale
art. 8 şi 15 din Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei şi ale
art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
ART. 1 (1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică maşinilor de spălat rufe de uz casnic introduse pe piaţa, alimentate exclusiv de la reţeaua de distribuţie a energiei electrice de joasa tensiune. (2) Prezenta hotărâre se aplică maşinilor de spălat rufe de uz casnic chiar şi în cazul în care acestea sunt comercializate pentru alte utilizări decât cele casnice.
ART. 2 (1) Sunt supuse prevederilor prezentei hotărâri şi maşinile de spălat rufe de uz casnic care fac obiectul unui contract de furnizare la distanta încheiat în condiţiile legii. (2) În cazul ofertei spre vânzare a unor astfel de bunuri prin intermediul contractelor la distanta oferta trebuie să fie însoţită de informaţii referitoare la caracteristicile tehnice ale maşinilor de spălat rufe de uz casnic, prevăzute în anexa nr. 1.
ART. 3 Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică: a) maşinilor de spălat rufe de uz casnic fără centrifugare; b) maşinilor de spălat rufe de uz casnic cu cuve separate pentru spalare şi stoarcere prin centrifugare; c) maşinilor combinate de spălat şi uscat rufe de uz casnic; d) maşinilor de spălat rufe de uz casnic care sunt alimentate de la alte surse de energie.
ART. 4