Având în vedere prevederile
art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin
Legea nr. 246/2001, în temeiul
art. 108 din Constituţia României, republicată, al
art. 10 alin. (2) şi al
art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi demolării construcţiilor prevăzute la alin. (1).
ART. 2 Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţele cantitativ-valorice, iar Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 10 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, interimar,