În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
ART. 1 Hotărârea Guvernului nr. 17/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2001, se modifica şi se completează după cum urmează: 1. Punctul 8 al articolului 2 va avea următorul cuprins: "8. a) asigura organizarea şi dezvoltarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi inginerie tehnologică în domeniile sale de activitate; b) iniţiază elaborarea unor studii necesare obiectului sau de activitate, pe baze contractuale, prin unităţile din subordinea, din coordonarea sau de sub autoritatea sa; c) validează rezultatele cercetării, proiectării şi studiilor din domeniile sale de activitate şi acţionează pentru valorificarea lor;" 2. După alineatul (2) al articolului 4 se introduc alineatele (2^1) şi (2^2) cu următorul cuprins: "(2^1) Se înfiinţează Unitatea de coordonare a implementarii instrumentului structural pentru politici de preaderare (ISPA), în domeniul protecţiei mediului, denumita în continuare Unitatea ISPA , organizată ca direcţie în cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului. (2^2) În cadrul autorităţii centrale de mediu se înfiinţează şi funcţionează ca direcţie Unitatea de politici economice de mediu (EPU), sub directa coordonare a ministrului." 3. Alineatul (3) al articolului 4 va avea următorul cuprins: "(3) Numărul maxim de posturi este de 212, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului." 4. Articolul 6 se completează cu alineatul (4) cu următorul cuprins: