În temeiul
art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. XIII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, aprobată prin
Legea nr. 240/2011, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă modul de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute la lit. a) şi b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, aprobat prin
Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020.
ART. 2 Secretariatul General al Guvernului execută operaţiunile financiare privind sumele prevăzute în bugetul propriu, destinate sprijinirii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care funcţionează potrivit prevederilor
Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute la lit. a), precum şi realizării activităţilor şi proiectelor interetnice, de promovare a identităţii culturale, lingvistice, religioase şi a drepturilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi de combatere a intoleranţei, prevăzute la lit. b) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2020.
ART. 3 (1) Suma de 143.000 mii lei prevăzută la lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2020 se repartizează conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Secretariatul General al Guvernului alocă lunar sau trimestrial sumele destinate sprijinirii organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cele care primesc subvenţii de la bugetul de stat potrivit dispoziţiilor cap. III, respectiv
art. 18-27 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute la lit. a) din anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2020, respectiv în anexa la prezenta hotărâre, în cadrul prevederilor trimestriale, pe baza solicitărilor cuprinse în formularul A1, prevăzut în anexa la prezenta hotărâre şi cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (3)-(6). (3) Solicitările cuprinse în formularul A1 se transmit Departamentului pentru Relaţii Interetnice lunar până la data de 10 a fiecărei luni sau trimestrial până la data de 10 a primei luni din trimestru. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), primele solicitări cuprinse în formularul A1 din anul 2020 se transmit în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. (5) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale transmit Departamentului pentru Relaţii Interetnice dovada depunerii situaţiilor financiare anuale aferente anului 2019 la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile de la depunere.