În temeiul prevederilor
art. 64 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi ale
art. 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin
Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se constituie Comisia parlamentară de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare, denumită în continuare Comisia parlamentară de anchetă, având următoarele obiective: a) identificarea procedurilor stabilite pentru respectarea ordinelor pe unitate, a regulamentelor militare, precum şi modalitatea de comunicare a ordinelor de serviciu; b) determinarea implicării directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, în influenţarea unor decizii politice sau în planul politic; c) verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a Serviciului de Protecţie şi Pază în activităţi care excedează cadrului legal de funcţionare de către directorul instituţiei, domnul Pahonţu Lucian-Silvan; d) verificarea rapoartelor de activitate ale directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, din ultimii 5 ani; e) identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, a regulilor de relaţionare cu acestea, precum şi verificarea respectării cadrului legal de acţiuni prevăzute în aceste colaborări; f) verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor; g) identificarea numărului de mandate de supraveghere video/audio solicitate în baza
art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi verificarea respectării cadrului legal prevăzut la
art. 14 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege; h) verificarea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la
art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 191/1998, cu modificările şi completările ulterioare, de către Serviciul de Protecţie şi Pază, fără a-şi depăşi atribuţiile şi competenţele prevăzute la
art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege;