În temeiul
art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 cu suma de 175.146 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale judeţelor, respectiv ale municipiului Bucureşti şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru finanţarea cheltuielilor necesare asigurării activităţii de asistenţă socială şi de protecţie a copilului, pentru luna octombrie 2020.
ART. 2 Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.
ART. 3 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat pe anul 2020. PRIM-MINISTRU LUDOVIC ORBAN Contrasemnează: p. Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Vetuţa Stănescu, secretar de stat