În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al
art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici şi al
art. 62 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 889/2005 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 13 iulie 2005, cu modificările ulterioare.
ART. 3 Acţiunile de control financiar care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se finalizează cu aplicarea prevederilor legale în vigoare la data iniţierii lor. PRIM-MINISTRU MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU Contrasemnează: ─────────────── Ministrul finanţelor publice, Bogdan Alexandru Drăgoi