CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 20 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.739/54/2011, Curtea de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2011 privind reglementarea situaţiei juridice a unor săli şi grădini de spectacol cinematografic, precum şi a altor imobile, cu referire la imobilele menţionate în anexa nr. 1, poziţiile nr. 92 şi 157, excepţie invocată de municipiul Drobeta-Turnu Severin, prin primar, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni formulate, în temeiul
art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împotriva
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2011. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că actul normativ criticat încalcă dreptul de proprietate al municipiului Drobeta-Turnu Severin asupra imobilelor situate la poziţiile nr. 92 şi 157 din anexa nr. 1 care face parte integrantă din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2011. În acest sens, se susţine că, în temeiul prevederilor
art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea
Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 303/2008, şi al protocolului de predare/primire încheiat între Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - "Româniafilm" (denumită, în continuare, R.A.D.E.F. - "Româniafilm"), pe de o parte, şi Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, pe de altă parte, imobilele cu denumirea Cinematograful "Porţile de Fier", respectiv Grădina de vară "Porţile de Fier", situate în municipiul Drobeta-Turnu Severin, au fost trecute din domeniul privat al statului şi din administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm" în domeniul public al municipiului Drobeta-Turnu Severin şi în administrarea Consiliului local. În acest context legislativ, includerea acestor imobile în proprietatea publică a statului şi în administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm", potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din actul normativ criticat, prin menţionarea acestora la poziţiile nr. 92 şi, respectiv, 157 cuprinse în anexa nr. 1 din acelaşi act normativ, echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale asupra acestor imobile, astfel cum acesta este garantat prin dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Legea fundamentală. De asemenea, se mai arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului vatămă grav interesele unităţii administrativ- teritoriale, dat fiind faptul că în legătură cu imobilele menţionate se află în derulare un proiect de restaurare şi modernizare, cu titlul "Reabilitare Palat Cultural «Theodor Costescu» şi Cetatea Severinului", finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Curtea de Apel Craiova - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, arătând că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1)-(3) şi art. 136 alin. (2) din Constituţie, deoarece reglementează un transfer silit de proprietate din domeniul public al Consiliului Local al Municipiului Drobeta-Turnu Severin în domeniul privat al statului. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, dat fiind faptul că motivele de neconstituţionalitate vizează aspecte de interpretare şi aplicare a legii în vigoare de către instanţa de judecată. Se arată că actul normativ criticat reprezintă o măsură legislativă menită să satisfacă interesul public privind accesul la cultură, fiind adoptat în scopul revitalizării şi modernizării vieţii culturale, prin crearea unei reţele unitare de cinematografe. În fapt, la data intrării în vigoare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2011, majoritatea autorităţilor administraţiei publice locale nu a întreprins măsurile procedurale pentru preluarea cinematografelor în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale, în decursul termenului de 6 luni instituit prin
Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât legiuitorul a instituit interdicţia de a mai încheia astfel de protocoale de predare/primire între R.A.D.E.F. - "Româniafilm", pe de o parte, şi unităţile administrativ-teritoriale, pe de altă parte. Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că, aşa cum în mod expres se prevede în
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, legea constituie instrumentul juridic prin care se determină apartenenţa unui bun la domeniul public al statului, iar
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2011 are tocmai scopul de a reglementa acest aspect. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: