, a camerei preliminare. Astfel, Curtea Constituţională a conchis că judecătorul de cameră preliminară este un organ judiciar de sine stătător distinct de instanţa de judecată, a cărui competenţă, potrivit
art. 30 lit. d) din Codul de procedură penală, constă atât într-o verificare-filtru a actelor procedural efectuate până în această etapă a procesului penal, cât şi în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale, fie prin soluţii de netrimitere în judecată, fie prin soluţii de trimitere în judecată, dar fără începerea judecăţii (...), consecinţa acestei limitări temporale fiind faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale (paragrafele 22 şi 23 din
Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016). Pe de ală parte, a susţinut procurorul, din conţinutul dispoziţiilor care reglementează camera preliminară, prin soluţiile care pot fi dispuse, sunt prevăzute criteriile în baza cărora se stabileşte dacă procedura în cursul urmăririi penale a avut un caracter echitabil pentru a se putea proceda la judecata pe fond. Din această perspectivă, singura procedură prevăzută de legiuitor pentru verificarea aspectelor de nelegalitate, atât pentru încălcări care atrag nulitatea absolută, cât şi relativă, este cea reglementată în
art. 340-347 din Codul de procedură penală. Prin urmare, din coroborarea dispoziţiilor invocate, procurorul a susţinut că, în apel, nu este posibilă, în situaţia constatării vreunui caz de nulitate prevăzut
de art. 281 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, desfiinţarea soluţiei primei instanţe şi trimiterea cauzei cu reluarea procedurii în cameră preliminară spre rejudecare, întrucât camera preliminară este o etapă distinctă a procesului penal, prevăzută cu o cale de atac autonomă. Ca urmare, reluându-se procedura camerei preliminare, s-ar ajunge în situaţia posibilităţii exercitării a două căi de atac împotriva încheierii de finalizare a acestei proceduri, respectiv contestaţie şi apel, ceea ce ar conduce la dublarea numărului căilor de atac. Preşedintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: 1. Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii promovat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti s-a susţinut că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la posibilitatea cenzurării procedurii de cameră preliminară în apel şi limitele acestei cenzuri. Problematica juridică născută ar decurge din evidenţierea a două orientări jurisprudenţiale în materie. 2. Examenul jurisprudenţial