Inapoi la Cautare

DECIZIE 847 /2015


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 20.01.2021, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (20.01.2021) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	
     Augustin Zegrean       - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Benke Karoly - magistrat-asistent-şef


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Loredana-Mihaela Stănică, în nume propriu, precum şi al copiilor săi, în Dosarul nr. 10.331/197/2014 al Judecătoriei Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 838D/2015.

    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 5 noiembrie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus redeschiderea dezbaterilor şi repunerea pe rol a cauzei pentru data de 10 decembrie 2015. De asemenea, se referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, Decizia nr. 1.062 din 11 decembrie 2012.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

    5. Prin Încheierea din 2 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 10.331/197/2014, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Loredana-Mihaela Stănică, în nume propriu, precum şi al copiilor săi, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii sale de contestare a filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie.

    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul legal criticat stabileşte un tratament juridic diferenţiat între copiii născuţi anterior intrării în vigoare a Codului civil şi cei născuţi după această dată. În acest sens, menţionează că art. 434 din Codul civil, a cărui aplicare în timp este reglementată de textul criticat, introduce o instituţie nouă de drept civil, şi anume contestaţia filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie. Drept urmare, apreciază că această instituţie, în temeiul noii reglementări, se aplică numai copiilor născuţi după intrarea în vigoare a Codului civil, nu şi celor născuţi anterior acestei date. O atare diferenţiere nu poate fi justificată în mod obiectiv şi rezonabil, întrucât efectele viitoare ale naşterii copilului trebuie să fie guvernate de legea civilă care, la momentul de faţă, este în vigoare. În consecinţă, în opinia autoarei excepţiei, textul criticat este neconstituţional numai în ceea ce priveşte raportarea sa la instituţia nouă a contestaţiei filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie, deoarece creează o stare de discriminare în funcţie de data naşterii copilului, fără să subziste o succesiune în timp a actelor normative care reglementează această materie pentru a putea fi aplicabil principiul tempus regit actum.

    7. Judecătoria Braşov apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la prioritatea realităţii biologice asupra prezumţiei legale de paternitate. Se arată că textul legal criticat, prin prisma art. 20 din Constituţie, este contrar art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

    8. Dat fiind că instituţia contestării filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie nu era reglementată anterior intrării în vigoare a Codului civil, se consideră că textul criticat nu vizează succesiunea în timp a unor dispoziţii legale, astfel încât diferenţa de tratament juridic dintre copiii născuţi anterior şi cei născuţi ulterior intrării în vigoare a Codului civil nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil. În consecinţă, textul legal criticat este neconstituţional în măsura în care se aplică şi acţiunilor în contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie reglementate de art. 434 din Codul civil.

    9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

    10. Avocatul Poporului apreciază că art. 47 din Legea nr. 71/2011 este neconstituţional în măsura în care se aplică şi acţiunilor în "contestaţia" filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie.

    11. Se arată că prin art. 434 din Codul civil a fost reglementată o instituţie nouă de drept civil, respectiv contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie, instituţie care nu avea un corespondent în Codul familiei din 1953, doctrina şi practica judiciară fiind cele care au creat o cale de acţiune în aşa numita contestare a paternităţii copilului aparent din căsătorie. Prin această acţiune se urmărea exclusiv înlăturarea prezumţiei de paternitate greşit aplicate datorită înregistrării greşite a copilului, ca fiind din căsătorie. Lipsa acestei reglementări în Codul familiei a determinat introducerea unor reguli clare în noul Cod civil - art. 434. Dat fiind această diferenţă majoră între cele două reglementări, cea veche şi cea nouă, înseamnă că reglementările novatoare vor fi destinate exclusiv situaţiilor constituite după intrarea în vigoare a legii şi care respectă întocmai exigenţele acesteia.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.