Ion Predescu - preşedinte Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de Adrian Maticiuc în Dosarul nr. 1.569/2006 al Tribunalului Iaşi. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor din Legea fundamentală referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 23 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.569/2006, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, excepţie ridicată de Adrian Maticiuc în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale aflate în calea de atac a apelului.