În temeiul prevederilor art. 5 lit. x), respectiv ale
art. 8 alin. (4)şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 791/2001, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale adoptă prezenta decizie.
ART. 1 Se aprobă Regulamentul privind accesul reglementat la depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
ART. 2 Compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, precum şi agenţii economici din sectorul gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
ART. 3 Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Dan Pantilie Bucureşti, 9 iunie 2004. Nr. 824. ANEXĂ REGULAMENT