7. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 21 septembrie 2022, în Dosarul nr. 25.826/325/2018, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor
art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în regiunile de carte funciară unde s-au aplicat dispoziţiile
Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, cu modificările ulterioare
(Decretul-lege nr. 115/1938), în situaţia unui imobil teren înscris în cartea funciară sub imperiul aceluiaşi act normativ şi înainte de intrarea în vigoare a
Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
(Legea nr. 7/1996), proprietarul poate solicita în instanţă modificarea suprafeţei imobilului conform prevederilor
art. 914 din Codul civil sau dacă această modificare de suprafaţă poate fi obţinută doar după parcurgerea procedurii prevăzute de
art. 41 din Legea nr. 7/1996. 8. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 octombrie 2022, cu nr. 2.069/1/2022, termenul de judecată fiind stabilit la data de 30 ianuarie 2023. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 9.
Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - forma în vigoare la data introducerii acţiunii - 5 octombrie 2018
ART. 41 "(1) Prima înregistrare a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se poate realiza şi în baza certificatului de moştenitor, indiferent de data deschiderii procedurii succesorale notariale, a actului de partaj voluntar încheiat în formă autentică sau a actului de partaj judiciar, indiferent de data acestora, precum şi a documentaţiei cadastrale. (1^1) Dacă din actele înfăţişate de părţi rezultă că imobilul este în coproprietatea a două sau mai multe persoane, fără a se putea îndeplini condiţiile prevăzute la
art. 29 în vederea înscrierii tuturor coproprietarilor în cartea funciară, aceasta se va deschide pe cote-părţi în favoarea titularilor dreptului de proprietate cunoscuţi. Cu privire la celelalte cote-părţi din dreptul de proprietate se face menţiunea «proprietar neidentificat». Înscrierea în cartea funciară se poate face ulterior, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.(2) Conţinutul documentaţiei cadastrale se stabileşte prin regulament aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) În cazul lucrărilor de înregistrare în cadastru şi în cartea funciară realizate la cererea persoanelor interesate, dacă suprafaţa din măsurători este diferită de suprafaţa înscrisă într-o carte funciară pe baza unei documentaţii cadastrale recepţionate de oficiul teritorial sau suprafaţa din documentaţia cadastrală, recepţionată de oficiul teritorial, pentru care nu s-a deschis carte funciară ori suprafaţa din actele de proprietate, cererea de recepţie şi înscriere în cartea funciară se soluţionează astfel: a) dacă suprafaţa din măsurători este mai mică, atunci această suprafaţă se înscrie în cartea funciară în baza documentaţiei cadastrale şi a acordului proprietarului privind înregistrarea acestei suprafeţe;