Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 96 alin. (2) pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Servicii Publice" - S.A. din Tulcea în Dosarul nr. 436/327/2008 al Judecătoriei Tulcea. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Textul de lege criticat, prin aceea că reglementează anumite contravenţii şi sancţiuni corespunzătoare pentru nerespectarea condiţiilor legale privind protecţia mediului, nu este de natură a înfrânge liberul acces la justiţie, principiul egalităţii sau dreptul la un mediu sănătos. Totodată, se menţionează faptul că autorul excepţiei formulează critici referitoare la lipsa de armonizare a legislaţiei în materie, ceea ce nu intră însă în competenţa Curţii Constituţionale.