┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel-Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia-Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 303 alin. (2) şi ale
art. 407 alin. (2) din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor
art. 169 alin. 2 şi
4 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Răducu-Valentin Preda în Dosarul nr. 3.742/2/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.833 D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Mihai Adrian Hotca. Prim-magistratul-asistent referă asupra modului de îndeplinire a procedurii de citare în cauză. Având cuvântul cu privire la procedura de citare, apărătorul autorului excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public apreciază că este legal îndeplinită. Constatând că procedura de citare a fost legal îndeplinită, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, pentru susţinerea acesteia. 3. Având cuvântul, domnul avocat Mihai Adrian Hotca solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că cele trei texte de lege ce fac obiectul acesteia contravin prevederilor
art. 1 alin. (5) din Constituţie. Cu referire la normele de incriminare criticate arată că vizează aceeaşi ipoteză: deţinerea de către un terţ a unor informaţii secrete de stat, în continuare fiind stabilite redactări diferite, sens în care referă asupra conţinutului
art. 303 alin. (2) şi
art. 407 alin. (2) din Codul penal, precum şi al
art. 169 alin. 2 şi
4 din Codul penal din 1969. Ipoteza din speţă este aceea a trimiterii în judecată a autorului excepţiei pentru deţinerea de informaţii secrete de stat, fapta fiind încadrată iniţial în prevederile
noului Cod penal, ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie schimbând încadrarea juridică în prevederile
vechiului Cod. Apreciază că textele legale sunt impredictibile în aplicare, relevând inconsecvenţa legiuitorului întrucât acesta foloseşte sintagme diferite. În plus, apreciază că voinţa legiuitorului, exprimată în
noul Cod de procedură penală, nu a fost aceea de a sancţiona terţul, un exemplu elocvent în acest sens fiind presa, existând cazuri în care aceasta a intrat în posesia unor astfel de informaţii, pe care le-a divulgat. În ceea ce priveşte divulgarea există o raţiune a incriminării, însă simpla reţinere a informaţiilor nu a fost avută în vedere de legiuitor. Învederează în acest sens că
Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea
Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România sancţionează contravenţional aceeaşi faptă, subliniind că subzistă pentru aceleaşi fapte reglementarea unei sancţiuni contravenţionale, a unei infracţiuni de serviciu şi, respectiv, contra securităţii naţionale. Simplul cetăţean care nu are pregătire de specialitate şi nici nu a divulgat nu a fost avut în vedere de legiuitor şi nici nu există o raţiune pentru acest lucru. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv
Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, şi
Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, precum şi deciziile Curţii Constituţionale a României
nr. 363 din 7 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi
nr. 603 din 6 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 301 alin. (1) şi
art. 308 alin. (1) din Codul penal, arătând că statuările instanţei constituţionale sunt valabile, mutatis mutandis, în această cauză. Având în vedere situaţia determinată de acest paralelism de acte normative, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.