Inapoi la Cautare

DECIZIE 738 /2012


referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 29.10.2021, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (29.10.2021) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    Cu Adresa nr. 16/441 din 19 iulie 2012, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic pct. 2 subpct. 5 cu privire la introducerea art. 28^1 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, formulată de un număr de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Această sesizare a fost semnată de către următorii deputaţi: Mircea-Nicu Toader, Doiniţa-Mariana Chircu, Sorin Andi Pandele, Cornel Ghiţă, Cristina Elena Dobre, Stelian Ghiţă-Eftimie, Eugen Bădălan, Nicolae Bud, Viorel Baican, Lucian Nicolae Bode, Valeriu Alecu, Marius Gondor, Maria Stavrositu, Stelian Fuia, Sulfina Barbu, Mihai Stroe, Mihai Cristian Apostolache, Daniel Geantă, Iulian Vladu, Teodor-Marius Spînu, Nicuşor Păduraru, Victor Boiangiu, Adrian Rădulescu, Viorel Cărare, Cristian Petrescu, Samoil Vîlcu, Constantin Chirilă, Clement Negruţ, Mircea Marin, Constantin Militaru, Gheorghe Ialomiţianu, Gabriel Andronache, Carmen Axenie, Marius Dugulescu, Iosif Ştefan Drăgulescu, Constantin Dascălu, Mihai Surupăceanu, Dan-Radu Zătreanu, Daniel Buda, Iosif Veniamin Blaga, Ioan Botiş, Cornel Ştirbeţ, Florian Gelu Vişan, Valeriu Tabără, Raluca Turcan, Roberta Alma Anastase, Vasile Gherasim, Cristian Boureanu, Marius Rogin, Răzvan Mustea-Şerban, Theodor Paleologu, Monica Maria Iacob-Ridzi, Ioan Holdiş, Toader Stroian, Alin Silviu Trăşculescu, Ioan Oltean, Tinel Gheorghe, Zamfir Iorguş, Florin Postolachi, Iustin Cionca Arghir, Bogdan Cantaragiu, Adrian Florescu şi Sorin Zamfirescu.

    Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.016 din 19 iulie 2012 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.258A/2012.

    În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a cărei lege de aprobare este supusă controlului de constituţionalitate, au fost ştirbite competenţele Curţii Constituţionale, în sensul că atribuţia de control al constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, reglementată prin Legea nr. 177/2010, a fost eliminată.

    Prin prevederile art. 28^1 introduse prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă (în actul de sesizare se reţine în mod eronat art. 38 1 ) au fost preluate parţial considerentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012. Prin această decizie Curtea a reţinut că prevederile art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţă între hotărârile care pot fi supuse controlului său, sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ ori individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distiguere debemus.

    Cu toate acestea, prevederile legii criticate exceptează de la controlul de constituţionalitate hotărârile care afectează valori, reguli şi principii constituţionale, hotărâri referitoare la autonomia internă a Parlamentului sau care constituie acte juridice cu caracter individual.

    Or, în condiţiile în care tot Curtea a statuat în sensul circumstanţierii controlului de constituţionalitate al hotărârilor Parlamentului, este necesar ca instanţa constituţională să intervină şi, prin decizia sa, să constate neconstituţionalitatea textului de lege criticat prin raportare la dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie.

    O atare soluţie se impune cu atât mai mult cu cât o serie de hotărâri ale Parlamentului din categoria celor care sunt exceptate de la controlul de constituţionalitate nu mai pot fi atacate în faţa niciunei autorităţi publice. Ca urmare, este grav încălcat principiul liberului acces la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie. În acelaşi timp, lipsa posibilităţii de a ataca aceste hotărâri încalcă şi principiul separaţiei, echilibrului şi controlului reciproc între puterile statului, prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie.

    Pe de altă parte, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate invocă în susţinerea criticilor formulate obligaţiile ce decurg din legislaţia primară europeană, asumate de România prin ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană şi prin dobândirea statutului de membru al Uniunii Europene. Ca o consecinţă a obligativităţii respectării tratatelor internaţionale şi a legislaţiei europene, România este ţinută să respecte actele organelor Consiliului Europei şi ale Comisiei Europene, aşa cum este Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, prin care Comisia Europeană solicită abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

    În concluzie, autorii solicită Curţii Constituţionale să constate că prevederile art. 28^1 introduse prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă sunt neconforme cu dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 21 şi ale art. 146 lit. c) din Legea fundamentală şi, pe cale de consecinţă, sunt neconstituţionale.

    În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere.

    Preşedintele Senatului a transmis cu Adresa nr. I 537 din 12 septembrie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 5.569 din 13 septembrie 2012, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

    Hotărârile Parlamentului sunt acte juridice ce exprimă voinţa parlamentarilor şi sunt adoptate în aplicarea şi cu respectarea prevederilor regulamentului, Curtea Constituţională statuând constant în jurisprudenţa sa că nu se poate pronunţa asupra actelor de aplicare a regulamentelor, deoarece aceasta ar echivala nu numai cu pronunţarea unor soluţii fără fundament constituţional, ci şi cu încălcarea principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului. În virtutea acestui principiu, consacrat de art. 64 alin. (1) din Constituţie, fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului are dreptul de a-şi reglementa, prin regulament, propriile reguli de organizare şi funcţionare, care sunt constituţionale numai în măsura în care respectă principiile constituţionale, îşi însuşesc cu fidelitate normele de organizare şi funcţionare stabilite expres de Constituţie şi privesc numai organizarea internă şi funcţionarea acestora. "Curtea Constituţională nu poate cenzura opţiunile politice majoritare ale Parlamentului, manifestări politice care, chiar dacă îmbracă formal haina unor acte juridice, nu au caracter normativ, în sensul că nu conţin reglementări juridice de largă aplicabilitate şi cu efect juridic general sau circumscris unei categorii determinate de subiecte de drept, ci reprezintă acte juridice cu caracter individual şi scop politic, având ca obiect numiri, alegeri sau validări în funcţii, înlocuirea unei persoane cu alta, cu respectarea procedurilor regulamentare şi care pot reprezenta o problemă de constituţionalitate pe care Curtea Constituţională să poată fi solicitată să o soluţioneze".

    În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, adăugarea sau eliminarea unor competenţe pentru aceasta, prin legea sa organică, reprezintă o problemă de oportunitate lăsată la latitudinea legiuitorului ordinar, atribuţie care se circumscrie, în mod evident, cadrului constituţional consacrat de art. 146 din Constituţie. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte hotărârile Parlamentului, Curtea a stabilit că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai acele hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional.

    Or, în acest context, actuala reglementare a legii "este oportună (fiind de natură să înlăture disfuncţionalităţile generate) şi necesară, întrucât intervenţia legislativă adusă prin art. 28^1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate pune de acord dispoziţiile unei legi organice cu deciziile Curţii Constituţionale, în sensul exceptării de la controlul de constituţionalitate a hotărârilor care vizează autonomia internă a Parlamentului, precum şi a hotărârilor privind actele juridice cu caracter individual".

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic