Inapoi la Cautare

DECIZIE 735 /2012


referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 4 [referitor la art. I pct. 5^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012] din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 16.07.2020, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (16.07.2020) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie, art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, la data de 19 iulie 2012, cu Adresa nr. 16/443 din 19 iulie 2012, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnul Mircea Toader, a trimis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate formulată de un număr de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

    Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională - Registratura jurisdicţională sub nr. 5.017 din 19 iulie 2012 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.259A/2012.

    Această sesizare a fost semnată de către următorii deputaţi: Mircea Toader, Doiniţa-Mariana Chircu, Sorin Andi Pandele, Cornel Ghiţă, Cristina Elena Dobre, Stelian Ghiţă-Eftemie, Eugen Bădălan, Nicolae Bud, Viorel Balcan, Lucian Nicolae Bode, Valeriu Alecu, Marius-Sorin Gondor, Maria Stavrositu, Stelian Fuia, Sulfina Barbu, Mihai Stroe, Mihai Cristian Apostolache, Florian Daniel Geantă, Iulian Vladu, Teodor-Marius Spînu, Nicuşor Păduraru, Victor Boiangiu, Adrian Rădulescu, Viorel Cărare, Cristian Petrescu, Samoil Vîlcu, Clement Negruţ, Constantin Chirilă, Mircea Marin, Constantin Severus Militaru, Gheorghe Ialomiţianu, Gabriel Andronache, Carmen Axenie, Marius Cristinel Dugulescu, Iosif Ştefan Drăgulescu, Constantin Dascălu, Mihai Surpăţeanu, Dan-Radu Zătreanu, Daniel Buda, Iosif Veniamin Blaga, Ioan-Nelu Botiş, Cornel Ştirbeţ, Gelu Vişan, Valeriu Tabără, Raluca Turcan, Roberta Alma Anastase, Vasile Gherasim, Cristian Alexandru Boureanu, Marius Rogin, Răzvan Mustea-Şerban, Theodor Paleologu, Monica Maria Iacob-Ridzi, Ioan Holdiş, Toader Stroian, Alin Silviu Trăşculescu, Ioan Oltean, Tinel Gheorghe, Zanfir Iorguş, Florin Postolachi, Iustin-Marinel Cionca-Arghir, Bogdan Cantaragiu, Adrian Florescu şi Sorin Ştefan Zamfirescu.

    În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin următoarele:

    1. Prin introducerea unui alt interval orar de desfăşurare a referendumului pentru demiterea preşedintelui României cu mai puţin de 10 zile înainte de ziua votării se procedează la modificarea legislaţiei electorale cu nesocotirea Codului bunelor practici în materie electorală; or, în accepţiunea acestui cod trebuie evitată atât modificarea frecventă a sistemelor de scrutin, cât şi modificarea cu puţin timp înainte de alegeri a acestora.

    În acelaşi sens sunt invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51 din 25 ianuarie 2012 cu privire la necesitatea stabilităţii normelor juridice în domeniul electoral, expresie a principiului securităţii juridice.

    2. O altă critică de neconstituţionalitate vizează faptul că soluţiile pe care le prevede actul normativ criticat nu au o fundamentare temeinică, ceea ce echivalează cu încălcarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 şi, implicit, pe cale de consecinţă, a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

    3. Totodată, se mai apreciază că modificarea legislativă a fost realizată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului României, aspect ce denotă faptul că această modificare a fost adoptată pentru a se putea aplica referendumului ce se va desfăşura pe data de 29 iulie 2012. Aşadar, legea criticată modifică Legea nr. 3/2000 cu mai mult de 10 zile de la data la care a fost anunţat referendumul, încălcând atât prevederile art. 48 din Legea nr. 3/2000, potrivit cărora "măsurile tehnico-organizatorice privitoare la referendumul naţional se stabilesc de Guvernul României în termen de 10 zile de la data la care a fost anunţat referendumul", cât şi, implicit, pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie.

    În consecinţă, este clar că modificarea legislativă adoptată, aplicându-se unui scrutin deja aflat în desfăşurare, impune măsuri tehnico-organizatorice cu mai puţin de 10 zile de la data la care a fost anunţat referendumul din 29 iulie 2012.

    În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

    Preşedintele Senatului - interimar - a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I472 din 20 iulie 2012, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

    Prin interpretarea art. 1 alin. (3) şi art. 2 alin. (1) din Constituţie, se apreciază că referendumul este o modalitate de facilitare a participării directe a poporului la exercitarea puterii de stat, iar referendumul pentru demiterea Preşedintelui României reprezintă o situaţie cu totul excepţională, care nu poate fi asimilată consultării populaţiei prin referendum pentru teme de interes naţional.

    Se consideră că reglementarea criticată este una care dă efectivitate Deciziei Curţii Constituţionale nr. 731 din 10 iulie 2012, creând condiţiile necesare participării la vot a unui număr cât mai mare de cetăţeni. Dacă programul de desfăşurare a referendumului nu ar fi astfel stabilit încât să permită tuturor cetăţenilor cu drept de vot participarea la referendum, cerinţa impusă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 731 din 10 iulie 2012 ar părea excesivă. Se consideră că măsura criticată a fost animată de interesul superior avut în vedere de Parlament, şi anume punerea de acord a Legii nr. 3/2000 cu decizia Curţii Constituţionale anterior referită şi stabilirea de reguli clare, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cu recomandările internaţionale în materie, în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea referendumului.

    Prin urmare, extinderea intervalului orar de vot este expresia dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.