Inapoi la Cautare

DECIZIE 717 /2015


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 17.10.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (17.10.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Oana Cristina Puică - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Alexandru Mihail Boţianu în Dosarul nr. 7.932/102/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 280D/2015.

    2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, asistat de avocatul Mihail Fintoc. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a depus la dosar Adresa Colegiului Medicilor din România nr. 6.514 din 8 septembrie 2015 privind opinia în legătură cu modul de interpretare a sintagmei "funcţionar public" la care se face referire în titlul XII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - şi anume în art. 375, devenit art. 381, în urma republicării legii - din perspectiva art. 175 din Codul penal, un înscris privind modul de calcul al salariului pe luna ianuarie 2014 şi note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, pentru argumentele invocate în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. În acest sens arată, în esenţă, că ceea ce se critică este interpretarea dată dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Prin această decizie, instanţa supremă a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal. Apărătorul autorului excepţiei consideră că sintagma "funcţie publică de orice natură" cuprinsă în dispoziţiile de lege criticate a generat o practică judecătorească neunitară şi că interpretarea dată de instanţa supremă, prin decizia mai sus menţionată, încalcă principiul accesibilităţii şi previzibilităţii legii, principiu prevăzut de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că, în considerentele Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014, Înalta Curte analizează toate ipotezele cuprinse în alin. (1) lit. a), b) şi c) şi în alin. (2) din art. 175 al noului Cod penal şi, prin excludere, concluzionează că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate se încadrează în dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal. Astfel, conţinutul normei de incriminare este determinat prin analogie şi este confuz şi neclar, din moment ce nu a fost clar pentru instanţele judecătoreşti care au pronunţat soluţii diferite. Arată că problema de drept în discuţie este una mai veche şi face trimitere la dispoziţiile art. 147 raportat la art. 145 din Codul penal din 1969, cu privire la care, în doctrina vremii, s-a considerat că noţiunea de funcţionar în sensul legii penale este mai largă decât cea de funcţionar în sensul dreptului "muncitoresc" (cu referire la dreptul muncii) şi administrativ. Menţionează că, anterior anului 1948, medicii nu au fost consideraţi funcţionari publici şi nici asimilaţi acestora, situaţia schimbându-se în jurul anului 1951, odată cu încercarea de a încadra cât mai multe din profesiile intelectuale în categoria funcţionarilor publici. Această interpretare nu se mai justifică, însă, în prezent, având în vedere că, după 1989, au apărut legi speciale privind organizarea şi funcţionarea diverselor profesii. Referitor la încălcarea art. 15 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea", arată că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal vin în contradicţie cu Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care - la art. 375, devenit art. 381, în urma republicării legii - prevede că medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia. În acest sens face analogie şi cu profesia de avocat. Arată, de asemenea, că există discriminare între medicii care lucrează în sistemul de sănătate public şi cei din sistemul privat, care nu sunt consideraţi funcţionari publici, deşi toţi medicii exercită aceeaşi profesie, stabilesc aceleaşi raporturi cu pacienţii, sunt încadraţi cu contract de muncă şi sunt remuneraţi din bani privaţi, având în vedere că o parte din sumele încasate de medici, indiferent de sistemul din care fac parte, public sau privat, provin de la casa de asigurări de sănătate. În concluzie, consideră că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal sunt neconstituţionale, în măsura în care includ şi pe medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate.

    5. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate, solicitând admiterea acesteia, reiterează motivele invocate în notele scrise depuse la dosar. În acest sens invocă prevederile Legii nr. 95/2006 şi ale Codului deontologic al medicilor, arătând că acest cod este bazat pe principiile morale stabilite de Hippocrate, care trebuie avute în vedere inclusiv cu ocazia evaluării comportamentului medicului din punct de vedere juridic. Totodată, face o amplă prezentare a unor aspecte specifice activităţii medicale şi depune, din nou, note scrise.

    6. Reprezentantul Ministerului Public arată, cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, că, pentru a pronunţa hotărârea de condamnare în baza legii vechi, instanţa a făcut o evaluare atât a legii noi, cât şi a celei vechi. Presupunând că, în baza legii noi, medicul nu ar mai fi fost considerat funcţionar public, atunci soluţia ar fi fost una de achitare. Existând această evaluare a legii noi şi a celei vechi, pe baza căreia instanţa a ajuns la concluzia că legea veche este mai favorabilă, este evident că legea nouă a fost luată în considerare aşa cum ea a fost interpretată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din noul Cod penal au legătură cu soluţionarea cauzei şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă. Pe fondul excepţiei pune concluzii de respingere ca neîntemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte primul argument adus de autorul excepţiei - şi anume că interpretarea dată dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 26/2014, este absolut imprevizibilă, inculpatul neştiind cum să îşi conformeze conduita acestei interpretări -, arată că inculpatul a săvârşit faptele sub imperiul vechiului Cod penal, astfel că îi era aplicabil art. 147 din Codul penal din 1969, cu privire la care a existat o jurisprudenţă constantă a instanţei supreme, în sensul că diverse categorii profesionale, inclusiv cea de medic, se încadrează în noţiunea de funcţionar public. Prin urmare, nu a existat niciun fel de incertitudine jurisprudenţială până la momentul apariţiei noului Cod penal. Inculpatul susţine că ar fi intervenit o atare incertitudine după data de 1 februarie 2014, întrucât, în baza art. 175 din noul Cod penal, unele instanţe ar fi pronunţat soluţii de achitare, considerând că medicul nu ar fi funcţionar public sau că ar fi funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din noul Cod. Sub aspectul invocării art. 7 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale arată că, în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că absenţa unei interpretări jurisprudenţiale accesibile şi, în mod rezonabil, previzibile poate conduce la constatarea existenţei unei încălcări a drepturilor garantate de art. 7 din Convenţie. În speţa care a generat Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, Curtea Supremă a Spaniei şi-a schimbat, într-un mod într-adevăr imprevizibil, o jurisprudenţă care durase douăzeci de ani, ceea ce a dus - pentru o persoană care fusese condamnată anterior şi se aştepta, în mod rezonabil, să fie liberată condiţionat - la prelungirea termenului la împlinirea căruia putea cere liberarea condiţionată cu vreo nouă ani de zile. Or, nu aceasta este situaţia în speţa de faţă, în care este vorba de un proces natural de formare a unei jurisprudenţe în urma intrării în vigoare a noului Cod penal, lucru firesc, care se întâmplă ori de câte ori intervine o nouă prevedere legală. La pct. IV din Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 sunt arătate punctele de vedere comunicate de instanţele judecătoreşti şi reiese că opinia majoritară a fost aceea că medicul este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, a doua opinie a fost aceea că medicul este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, existând foarte puţine puncte de vedere cum că ar fi funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal, singura variantă care i-ar fi fost favorabilă autorului excepţiei, întrucât el era acuzat că a luat mită pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Este irelevant dacă medicul este considerat funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua sau în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, pentru că în ambele cazuri inculpatul este condamnat. Pronunţarea unei singure hotărâri de achitare - care aparţine Înaltei Curţi şi prin care se reţine că medicul ar fi funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal - în perioada de timp de la intrarea în vigoare a noului Cod penal şi până la apariţia Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, perioadă care a fost una extrem de scurtă, nu poate duce la concluzia că a existat o incertitudine jurisprudenţială.

    7. Reprezentantul Ministerului Public mai arată că se invocă de către autorul excepţiei şi încălcarea art. 16 din Constituţie, întrucât nu ar exista nicio justificare pentru ca medicul care este remunerat din fonduri publice să fie tratat diferit de medicul care nu e remunerat din fonduri publice. Consideră că este evident că cele două categorii sunt diferite şi regimul lor este diferit, iar criteriul remunerării din fonduri publice pentru încadrarea sau nu în noţiunea de funcţionar public prevăzută la art. 175 alin. (2) din Codul penal a fost reţinut chiar de către Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, şi anume în Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014), prin care Curtea s-a pronunţat asupra unei iniţiative legislative de modificare a conţinutului infracţiunii de conflict de interese prin excluderea anumitor categorii de demnitari de la posibilitatea de a fi subiecţi activi ai acestei infracţiuni. Prin urmare, referitor la criteriul criticat de autorul excepţiei, Curtea Constituţională a constatat că nu este unul discriminatoriu. În al treilea rând, referitor la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia este inadmisibil ca noţiunea de "funcţionar public" să primească interpretări diferite în dreptul administrativ şi în dreptul penal, arată că o asemenea diferenţiere există deja în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, în Decizia nr. 1.611 din 20 decembrie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012) şi în Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, menţionată anterior, prin care Curtea a arătat că noţiunile de "funcţionar public" sunt diferite în cele două ramuri de drept. În fine, consideră vădit inadmisibilă cererea autorului excepţiei adresată Curţii Constituţionale pentru a pronunţa o soluţie în sensul că medicul ar fi funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, întrucât Curtea nu poate interpreta legea, acest atribut revenind instanţelor judecătoreşti.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

    8. Prin Încheierea din 5 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.932/102/2012, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Mihail Boţianu cu ocazia soluţionării apelului formulat într-o cauză penală în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi de primire de foloase necuvenite, prevăzute de art. 254 alin. 1 şi de art. 256 alin. 1 din Codul penal din 1969, care corespund incriminării cuprinse în art. 289 alin. (1) din noul Cod penal.

    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor cetăţenilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi la principiul potrivit căruia "nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 26 alin. (1) referitor la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private şi ale art. 45 privind libertatea economică, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 privind legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, arată că legea penală este de strictă interpretare şi nimeni nu poate fi condamnat în mod arbitrar, doar prin analogie cu alte categorii sociale, în absenţa unui text de lege clar şi neechivoc. Consideră că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, constituie o aplicare extensivă a legii penale, în lipsa, cel puţin, a unei interpretări jurisprudenţiale accesibile şi rezonabil previzibile. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia art. 7 paragraful 1 din Convenţie, şi anume principiile enunţate de Curtea de la Strasbourg în considerentele Hotărârii din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010.

    10. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 privind universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor cetăţenilor, autorul excepţiei consideră că art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal este în vădită contradicţie cu art. 375 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006) - devenit art. 381 din acelaşi act normativ, în urma republicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015 - potrivit căruia "(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical. (2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia. (3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului." Susţine că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au o formulare ambiguă, neclară, imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică şi care trebuie să discearnă între interpretarea doctrinară specifică dreptului penal, cea folosită în dreptul administrativ şi cea din dreptul civil.

    11. Autorul excepţiei consideră că formularea ambiguă a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal creează discriminare prin stabilirea unor regimuri sancţionatorii diferenţiate pentru medicii care lucrează în sistemul de sănătate public şi cei din sistemul privat. Astfel, potrivit interpretării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, doar medicii din sistemul public sunt consideraţi a fi funcţionari publici, cu toate că desfăşoară o activitate profesională liberală la fel ca şi cei din sistemul privat, ceea ce duce la încălcarea art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi principiul potrivit căruia "nimeni nu este mai presus de lege".
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.