Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: Prin încheierile din 30 ianuarie 2008, pronunţate în dosarele nr. 1.468/242/2007 şi nr. 569/242/2007, Judecătoria Huedin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Teodor Răşinar şi, respectiv, de Toadere Nicodim în dosarele menţionate. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate în ambele dosare conexate se susţine, în esenţă, că art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală instituie o diferenţă de tratament între acuzaţii penal care nu au fost trimişi în judecată şi cei trimişi în judecată, diferenţă care nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, astfel încât constituie un act de discriminare ce contravine art. 16 din Constituţie, precum şi art. 20 din Constituţie raportat la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În opinia autorilor excepţiei, dacă legiuitorul a dorit să acorde unele garanţii procedurale inculpatului trimis în judecată, nu există nicio raţiune pentru care aceleaşi garanţii să nu fie acordate şi celui care nu a fost încă trimis în judecată, asigurarea unei apărări eficace în folosul unei persoane acuzate fiind absolut vitală în cursul fazei iniţiale a procesului penal. Judecătoria Huedin apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă principiul egalităţii în drepturi. Arată că "persoanele care, chiar fiind pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lor, nu se găsesc în situaţia de a fi finalizată urmărirea penală nu au aceeaşi situaţie cu aceea a persoanelor care sunt trimise în judecată şi care beneficiază de asistenţă juridică obligatorie". În conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Arată că "dispoziţiile legale referitoare la cazurile stabilite de legiuitor în care asistenţa juridică este obligatorie în cursul judecăţii se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Faptul că prevederile legale indicate nu instituie obligativitatea asistenţei juridice în toate fazele procesului penal şi cu privire la toate părţile din proces nu este de natură să contravină principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentele nu pot fi decât diferite". Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Asistenţa învinuitului sau a inculpatului, care au următorul conţinut: "În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare." Se susţine că acest text de lege încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală şi faţă de critici similare.