, instanţa face trimitere la considerentele
Deciziei Curţii Constituţionale nr. 171 din 23 mai 2001, pe care le consideră aplicabile în cauză. Totodată, în susţinerea constituţionalităţii dispoziţiilor
art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, judecătorul face trimitere la considerentele
Deciziei Curţii Constituţionale nr. 185 din 21 martie 2017, referitoare la sensul termenului „rezonabil“, pe care le consideră, de asemenea, aplicabile în cauză. Reţine că sensul sintagmei „fără nicio îndoială rezonabilă“ este clar şi previzibil şi semnifică existenţa unor probe pe baza cărora, recurgând la un raţionament echilibrat, firesc, lipsit de exagerări, să poată fi desprinsă concluzia plauzibilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este judecat. Reţine, totodată, că atât destinatarii legii procesual penale, cât şi organele chemate să o aplice pot determina sensul noţiunii „fără nicio îndoială rezonabilă“, sintagmă preluată din sistemul de common law, care reprezintă, în realitate, cel mai înalt grad al probatoriului în materie penală şi al cărei conţinut concret va fi stabilit, conform celor reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Curtea Constituţională, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze. Apreciază că, din aceleaşi considerente, nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 şi ale
art. 21 alin. (3). 7. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile
art. 103 alin. (2) şi ale
art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens reţine că susţinerea autorilor excepţiei cu privire la subiectivitatea aprecierii probelor nu este justificată de conţinutul textelor de lege criticate.
Art. 103 din Codul de procedură penală menţionează fără echivoc că toate probele administrate în cauză vor fi evaluate, astfel încât condamnarea poate fi dispusă doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Apreciază că textele de lege criticate sunt corelate cu principiul aplicării legii procesual penale, consacrat de
art. 5 din Codul de procedură penală, care instituie obligaţia organelor judiciare de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Totodată, reţine că textul anterior menţionat instituie obligaţia organelor de urmărire de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinţă a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancţionează conform dispoziţiilor
Codului de procedură penală. Ca atare, apreciază că legea procesual penală conţine norme de natură să asigure şi să garanteze aflarea adevărului prin aprecierea obiectivă a probelor. Invocă, totodată, şi considerente ale
Deciziei Curţii nr. 778 din 17 noiembrie 2015. 9. În ceea ce priveşte dispoziţiile
art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, invocă jurisprudenţa instanţei de control constituţional, respectiv deciziile
nr. 47 din 16 februarie 2016 şi
nr. 778 din 17 noiembrie 2015, reţinând, totodată, că din analiza sistematică a întregului Cod de procedură penală rezultă înlocuirea de către legiuitor, în cuprinsul noii reglementări, a orientării specifice dreptului continental, bazată pe formarea convingerii intime a judecătorului, care a existat în
Codul de procedură penală din 1968, cu orientarea preluată în legislaţia românească din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Aşa fiind, apreciază că standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă din cuprinsul dispoziţiilor
art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală constituie o garanţie procesuală a aflării adevărului şi, implicit, a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, acest standard asigură respectarea prezumţiei de nevinovăţie până la momentul asumării de către judecător a convingerii cu privire la vinovăţia inculpatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă, asumare concretizată prin pronunţarea hotărârii judecătoreşti de condamnare. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei