15. Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea reţine că, prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu Metrorex - S.A. şi Asocierea Libro Events - S.R.L. şi Supercom - S.A., autoarea excepţiei a solicitat modificarea în totalitate a Deciziei Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor nr. 2318/C3/2244-2525-2550/01.08.2014, în sensul anulării procesului-verbal de evaluare intermediar, prin care oferta depusă de Asocierea Libro Events - S.R.L. a fost declarată admisibilă şi invitată în faza de licitaţie electronică, constatarea neîndeplinirii unor cerinţe minime de calificare de către Asocierea Libro Events - S.R.L., şi suspendarea procedurii şi a executării contractului de achiziţie publică. 16. De asemenea, Curtea constată că, prin Decizia civilă nr. 7.297 din 9 octombrie 2014, prin care s-a dispus sesizarea instanţei de contencios constituţional, pronunţată în Dosarul nr. 5.095/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia privind nedepunerea garanţiei de bună conduită, prevăzută de
art. 271^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, şi, în consecinţă, a respins plângerea. 17. Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu a constituit garanţia de bună conduită. Prin urmare, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 271^1 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care instituie condiţiile de valabilitate ale garanţiei de bună conduită şi cazurile reţinerii acesteia, Curtea constată că acestea nu îndeplinesc condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, astfel cum stabileşte
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271^1 alin. (5) şi (6) este inadmisibilă. 18. În acelaşi timp, referitor la dispoziţiile
art. 271^1 alin. (1)-(4) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, având în vedere criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată că are incidenţă jurisprudenţa sa, reprezentată de
Decizia nr. 476 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 6 august 2015,
Decizia nr. 470 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 4 august 2015,
Decizia nr. 60 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 29 aprilie 2015, şi
Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015. 19. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale ale
art. 15 alin. (2), prin Decizia nr. 60 din 24 februarie 2015, precitată, Curtea a reţinut că
art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014 prevede procedura de soluţionare a contestaţiilor/cererilor/plângerilor aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în sensul că ele continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse. Aşa fiind, în condiţiile în care dispoziţiile tranzitorii mai sus menţionate prevăd expres faptul că, în ceea ce priveşte contestaţiile în curs de soluţionare, acestea continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse, Curtea a apreciat că nu pot fi reţinute criticile cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii. O eventuală aplicare greşită a legii în cauza concretă dedusă judecăţii reprezintă un aspect ce nu intră în atribuţiile instanţei de contencios constituţional. 20. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti, în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări. Competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti îi revine legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". 21. În acest context, Curtea a reţinut faptul că, astfel cum reiese din preambulul
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2014, care modifică şi completează
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, legiuitorul delegat, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente, care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziţii publice, şi care să protejeze autorităţile contractante împotriva depunerii unor contestaţii abuzive care tind să modifice scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achiziţiilor publice, a instituit garanţia de bună conduită. Aşadar, prevederile de lege criticate reglementează reguli procedurale specifice, cu privire la judecarea contestaţiei în materia achiziţiilor publice, fără a putea fi calificate ca fiind o îngrădire a dreptului de acces liber la justiţie (în acest sens, a se vedea
Decizia nr. 476 din 18 iunie 2015, precitată). 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 271^1 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asocierea Romprest Servicii Integrate - S.R.L. şi Compania Romprest Service - S.A., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 5.095/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile
art. 271^1 alin. (1)-(4) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.