Inapoi la Cautare

DECIZIE 654 /2019


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 28.10.2020, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (28.10.2020) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cristina Bunea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală
, excepţie ridicată de Sorin Paul Stănescu în Dosarul nr. 45.735/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 367D/2018.

    2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Valeriu Stoica, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar.

    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care, în prealabil, precizează că, deşi art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală
 este criticat prin raportare la art. 53 din Constituţie
, această raportare presupune şi evidenţierea drepturilor fundamentale al căror exerciţiu este restrâns prin norma procesual penală criticată, respectiv restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate, pe de o parte, şi, pe de altă parte, restrângerea exerciţiului dreptului la un proces echitabil. Totodată, precizează că examinarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 53 din Constituţie
 trebuie să se facă şi în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3)
 privind statul de drept şi ale art. 1 alin. (5)
 referitoare la supremaţia legii, întrucât există o legătură indisolubilă între art. 53 din Legea fundamentală
 şi cele două texte din Legea fundamentală invocate. În continuare expune argumente care demonstrează că cerinţele prevăzute în art. 53 din Legea fundamentală
 nu au fost respectate de legiuitor la momentul adoptării dispoziţiilor art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală
, în ceea ce priveşte restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate. În acest sens susţine că, prin dispoziţiile art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală
, legiuitorul a realizat o ingerinţă în dreptul de proprietate privată (o restrângere a acestui drept fundamental), iar - în condiţiile în care legea nu impune existenţa unor probe sau indicii din care să rezulte că a fost săvârşită o faptă penală care să justifice luarea măsurilor asigurării, respectiv există o stare de pericol în sensul ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor prevăzute la art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală
, iar restrângerea dreptului de proprietate este necesară şi justificată în raport cu circumstanţele cauzei - luarea măsurilor asigurătorii este lăsată exclusiv la arbitrarul procurorului, judecătorului de cameră preliminară, instanţei de judecată. În acest mod, apreciază că legiuitorul a reglementat o ingerinţă (restrângere) în dreptul de proprietate, fără ca aceasta să fie proporţională şi necesară într-o societate democratică, fiind astfel încălcate normele constituţionale invocate. Totodată, consideră că normele procesual penale criticate nu asigură garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii, indiferent de titular, această consecinţă datorându-se lipsei de predictibilitate şi claritate a legii. Astfel, rezultă o încălcare a dispoziţiilor privitoare la coproprietate, în condiţiile în care măsurile asigurătorii sunt instituite fără a se ţine seama de eventuale drepturi de coproprietate asupra bunurilor care pot face obiectul măsurilor asigurătorii. Mai mult decât atât, măsurile asigurătorii instituite conform art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală
 încalcă prerogativele conferite titularilor unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate privată, precum şi clauzele de inalienabilitate care au ca obiect bunurile asupra cărora se instituie măsurile asigurătorii. Susţine, totodată, că dispoziţiile art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală
 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie
, având în vedere că, în conformitate cu exigenţele statului de drept, legiuitorul avea obligaţia de a reglementa expres condiţiile în care se pot dispune măsurile asigurătorii şi, astfel, să stabilească anumite limite care să protejeze cetăţenii în faţa eventualelor abuzuri care ar putea proveni din partea autorităţilor. Apreciază că normele procesual penale criticate aduc atingere şi prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie
, în condiţiile în care nu respectă principiul securităţii raporturilor juridice (prin neîndeplinirea cerinţelor de previzibilitate, claritate şi precizie a legii), întrucât legiuitorul reglementează într-o manieră echivocă noţiunea de „măsuri asigurătorii“, iar în consecinţă, justiţiabilii sunt împiedicaţi să cunoască efectele acestor norme procesual penale. În acest sens arată că noţiunea de „măsuri asigurătorii“ este imprevizibilă, nefiind clar, printre altele, dacă aceasta se referă la sechestru, poprire ori la ambele, lămurirea acestui aspect fiind esenţială, întrucât efectele acestor măsuri sunt diferite. De asemenea, susţine că normele alin. (1) al art. 249 din Codul de procedură penală
, prin raportare la celelalte alineate ale art. 249,
 nu sunt corelate cu dispoziţiile substanţiale din materia ilicitului penal (în ceea ce priveşte confiscarea specială), materie în care nu se aplică prevederile referitoare la indivizibilitatea sau solidaritatea răspunderii civile. Nu în ultimul rând, consideră că art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală
 nu conţine suficiente elemente din care să rezulte condiţiile sale de aplicare şi justificarea impunerii măsurilor asigurătorii, ceea ce reprezintă, de asemenea, o încălcare a cerinţelor de claritate şi previzibilitate a legii. Susţine, de asemenea, că se aduce atingere şi prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie
 şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale
. Reţine că sechestrul reprezintă o măsură asigurătorie de drept penal, fiind aşadar indisolubil legată de existenţa unui proces penal. În aceste condiţii, garanţiile oferite de dreptul la un proces echitabil trebuie să fie recunoscute în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte această componentă a procesului penal - luarea măsurilor asigurătorii - reglementată de art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.