având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din data de 23 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 432/302/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie invocată de Iosif Jager într-o cauză având ca obiect pretenţii. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate, prevăzând un termen de prescripţie de 3 ani, nu reprezintă o îndeplinire întocmai şi cu bună-credinţă a obligaţiei statului român de a ocroti şi garanta proprietatea privată. Astfel, în mod arbitrar, o persoană poate fi lipsită de proprietatea sa asupra unor titluri de creanţă în cazul în care nu şi-a exercitat dreptul de acţiune în termenul stabilit prin textul criticat. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că normele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie întregul text al
art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. În realitate, din analiza dosarului se constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică numai prevederile
art. 3 alin. 1 teza întâi din Decretul nr. 167/1958, care au următorul cuprins: "Termenul prescripţiei este de 3 ani [...]." Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Totodată, sunt invocate, în mod generic, şi prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată că, prin mai multe decizii, a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate în raport cu critici identice, formulate chiar de autorul prezentei excepţii. Spre exemplu, prin
Decizia nr. 251 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 303 din 17 aprilie 2008, sau
Decizia nr. 267 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, Curtea a statuat că "instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie". În acest sens, Curtea a arătat că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la justiţie, şi anume Cauza Z şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii (2001), s-a statuat că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerinţă ilegală în privinţa exerciţiului unuia dintre drepturile sale având caracter civil, însă "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" şi "acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni". Aşa fiind, Curtea a stabilit constituţionalitatea prevederilor
art. 3 alin. 1 teza întâi din Decretul nr. 167/1958 prin raportare la dispoziţiile art. 21 alin (3) din Constituţie. Prin
Decizia nr. 251 din 6 martie 2008, Curtea a apreciat că nu sunt încălcate nici prevederile art. 44 din Constituţie. De asemenea, în temeiul aceloraşi raţiuni, nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor documentelor internaţionale invocate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ