derivă din faptul că prin adoptarea
Legii nr. 161/2003 au fost încălcate prevederile programului de guvernare în privinţa angajamentului asumat cu privire la respectarea separaţiei puterilor în stat, recunoaşterea rolului Parlamentului de for legislativ, de „centru motor al vieţii politice şi al democraţiei constituţionale“, la creşterea autonomiei locale şi eficientizarea administraţiei publice. În concret, programul de guvernare nu prevede măsuri de natura celor stabilite prin normele criticate. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. 7. Ca motive de neconstituţionalitate intrinsecă, autorul susţine contrarietatea dispoziţiilor de lege criticate cu
art. 1 alin. (3) şi
(5) din Constituţie, invocând nerespectarea accesibilităţii şi previzibilităţii legii, cu consecinţa încălcării dreptului la apărare. Prin modul deficitar de redactare a prevederilor
art. 87 din Legea nr. 161/2003, în general, şi
ale 87 alin. (1) lit. d) şi
g), în special, se evidenţiază lipsa de precizie şi claritate, având în vedere utilizarea noţiunilor de „funcţie“ şi „calitate“ în mod inadecvat, ambiguu. Spre exemplu, în înţelesul
art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, noţiunea de „calitate“ în sintagma „calitatea de comerciant persoană fizică“ nu este potrivită, noţiunea adecvată pentru activitatea regulată şi remunerată fiind cea de „funcţie“. Încălcarea principiului securităţii juridice este consecinţa nerespectării
Legii nr. 24/2000, în aplicarea căreia este necesară reglementarea unitară a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, în scopul realizării unei sistematizări a materiei, cu consecinţa accesibilităţii şi predictibilităţii legii, de natură să determine eliminarea interpretărilor divergente, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Astfel, în mai multe decizii, plecând de la dispoziţiile
art. 142 alin. (1) coroborate cu
art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că încălcarea normelor de tehnică legislativă, în special a celor referitoare la unicitatea reglementării în materie şi evitarea paralelismelor, prin crearea unor situaţii de incoerenţă, instituirea unor reglementări în mai multe acte normative, impune măsuri în vederea înlăturării paralelismelor fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice. În concret, în materia incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese există
Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative,
Legea nr. 161/2003,
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi
Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Acest paralelism legislativ în materia incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, precum şi în materia administraţiei publice locale nu respectă principiul legalităţii, conducând la încălcarea principiilor securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 8. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că problema incompatibilităţilor privind aleşii locali a mai format obiect al controlului de constituţionalitate şi, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat cu valoare de principiu că incompatibilităţile reprezintă măsuri necesare pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice. Sunt invocate, în acest sens,
deciziile Curţii Constituţionale nr. 396 din 1 octombrie 2013 şi
nr. 336 din 11 mai 2017. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate împărtăşi nici criticile autorului excepţiei care vizează procedura de legiferare sau încălcarea Programului de guvernare, acestea reprezentând aspecte care nu conduc la contrarietatea actului normativ cu prevederile constituţionale invocate, chiar dacă nu sunt în deplină concordanţă cu dispoziţii legale inferioare
Constituţiei. 9. În concluzie, instanţa judecătorească apreciază că motivele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, nici cele de neconstituţionalitate extrinsecă şi nici cele de neconstituţionalitate intrinsecă, nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. 10. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.