Inapoi la Cautare

DECIZIE 591 /2020


referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 02.12.2020, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (02.12.2020) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

 şi a legislaţiei secundare adoptate în baza acestora. Potrivit art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din acest act normativ, orice intenţie de acordare a unui ajutor de stat nou se notifică în timp util Comisiei Europene, iar ajutorul de stat nou, supus obligaţiei de notificare, poate fi acordat numai după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat. Potrivit art. 1 alin. (2) din legea criticată, „prezenta schemă respectă prevederile din cadrul secţiunii 1.2.1.2, cap. 1, partea a II-a din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE“, iar, potrivit art. 1 alin. (3)
, schema se aplică pe întreg teritoriul României. Conform art. 107 alin. (2) lit. b) din TFUE,
 „Sunt compatibile cu piaţa internă: (b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare“. Se observă că, deşi, potrivit părţii I, capitolul II, secţiunea 2.4. intitulată „Definiţii“, punctul 34 din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, seceta severă care distruge mai mult de 30% din producţia medie calculată pe baza a trei ani precedenţi sau în funcţie de o medie pe trei ani bazată pe cei cinci ani precedenţi este definită drept un „fenomen meteorologic nefavorabil care poate fi asimilat unei calamităţi naturale“, în partea a II-a, capitolul I, secţiunea 1.2.1, paragraful 330 se precizează următoarele: „Comisia va continua să evalueze de la caz la caz propunerile de acordare a ajutoarelor de stat în conformitate cu articolul 107 alin. (2) lit. b)
 din tratat, ţinând cont de practica sa anterioară în domeniu“.

    7. Aşadar, chiar din cuprinsul orientărilor invocate de iniţiatorii legii criticate, reiese că acestea nu se pot substitui dispoziţiilor din TFUE şi nici cadrului naţional general în ceea ce priveşte acordarea ajutorului de stat. Or, în absenţa unui termen expres în cuprinsul legii criticate, care să asigure primirea deciziei Comisiei Europene, legea va intra în vigoare conform art. 78 din Constituţie
 şi, în consecinţă, ajutorul de stat ar urma să fie implementat anterior primirii deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat. Această soluţie legislativă contravine art. 148 alin. (2)
 şi alin. (4) din Constituţia României
, prin raportare la prevederile obligatorii ale dreptului Uniunii Europene relevante în materia ajutoarelor de stat (art. 107-109 din TFUE
) şi care beneficiază de prioritate de aplicare faţă de cele din legislaţia internă. Încălcarea obligaţiei de notificare a Comisiei Europene este confirmată şi de practica anterioară, chiar în materia ajutoarelor de stat privind seceta severă. Spre exemplu, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2015
 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015, Guvernul menţiona că respectiva schemă de ajutor de stat „îşi poate produce efectele după primirea deciziei (CE)“, iar, potrivit art. 12
 din acelaşi act normativ, „începând cu data primirii deciziei (CE) privind aprobarea acordării ajutorului de stat, se stabileşte eligibilitatea beneficiarului şi se poate constitui obligaţia de plată a acestui ajutor“. În consecinţă, din ansamblul normelor europene şi interne rezultă că măsurile ce constituie ajutor de stat pot fi adoptate şi acordate numai sub condiţia autorizării de către Comisia Europeană. Drept urmare, adoptarea unei legi care să acorde ajutor de stat cu nesocotirea acestor norme este de natură să încalce nu numai prevederile art. 148 alin. (2)
 şi alin. (4), dar şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie
, în componenta sa privind principiul legalităţii şi principiul securităţii raporturilor juridice, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 24 februarie 2015
.

    8. În al doilea rând, se susţine încălcarea art. 1 alin. (4)
 şi alin. (5), a art. 61 alin. (1)
 şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie
 prin încălcarea competenţei Guvernului în materia ajutoarelor de stat. În acest sens, se arată că, potrivit art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014
, „Orice proiect de măsură susceptibilă a reprezenta ajutor de stat sau ajutor de minimis, iniţiat de ministere sau de alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, de autorităţile sau instituţiile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau, respectiv, sub autoritatea acestora, precum şi de alte entităţi asimilate acestora, cu atribuţii în implementarea politicii Guvernului, trebuie să fie însoţit de un memorandum aprobat de Guvern privind oportunitatea promovării respectivei măsuri şi încadrarea în politicile economico-bugetare şi financiare ale Guvernului. Memorandumul este supus aprobării Guvernului după obţinerea avizului Consiliului Concurenţei prevăzut la alin. (8)“. Astfel, acest act normativ detaliază modalitatea de derulare a procedurii de aprobare, în vederea acordării ajutorului de stat, în care sunt implicaţi Consiliul Concurenţei, Guvernul şi Comisia Europeană. Potrivit art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014
, „Instituţiile iniţiatoare ale măsurilor de ajutor de stat sau ajutor de minimis elaborează memorandumul prevăzut la alin. (1), de regulă, semestrial şi în comun, în urma parcurgerii următoarelor etape: a) obţinerea punctului de vedere al ministerului care coordonează politica în domeniul fondurilor europene, în ceea ce priveşte asigurarea complementarităţii respectivei măsuri de ajutor de stat sau ajutor de minimis cu programele finanţate din fonduri europene; b) consultarea furnizorilor în cadrul Consiliului interministerial «Consiliul pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat»; c) obţinerea avizului Ministerului Finanţelor Publice în ceea ce priveşte încadrarea în politicile economico-bugetare şi financiare ale Guvernului“. În aplicarea acestor dispoziţii, prin Hotărârea Guvernului nr. 326/2017
 a fost constituit Consiliul interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat.

    9. Astfel, din analiza sistematică a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014
 rezultă că Guvernul este autoritatea care aprobă strategiile în domeniul ajutorului de stat, în concordanţă cu politica aprobată la nivelul Uniunii Europene şi cu asigurarea unui mediu concurenţial normal. Din această perspectivă şi prin raportare la cadrul european şi naţional menţionat, se susţine că Parlamentul şi-a arogat o competenţă de legiferare într-un domeniu care, potrivit legii, era rezervat Guvernului, potrivit cadrului normativ în vigoare. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat atrage neconstituţionalitatea în ansamblu a legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 777 din 28 noiembrie 2017
). Aşadar, prin reglementarea unui ajutor de stat prin ignorarea cadrului european şi naţional şi a prerogativelor Guvernului în acest domeniu, Parlamentul a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (4)
 şi alin. (5),
 ale art. 61 alin. (1)
 şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie
<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.