Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 55 alin. (1) şi (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Wu Chunli în Dosarul nr. 933/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei, însoţită de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză. Se constată lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei. Aceasta solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, pentru motivele expuse şi în notele scrise depuse la dosarul cauzei. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu contravine prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate.