Augustin Zegrean - preşedinte Valer Dorneanu - judecător Toni Greblă - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Daniel Marius Morar - judecător Mona-Maria Pivniceru - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 21 şi 21^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Genel Internaţional" - S.R.L. din Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 411/265/2012 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 360D/2013. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, referitor la critica formulată de autoarea excepţiei, apreciază că aspectele învederate de aceasta vizează existenţa unei lacune legislative, respectiv lipsa unei reglementări care să prevadă scutirea persoanele juridice (în speţă, societate comercială) de la plata taxei judiciare de timbru.