Inapoi la Cautare

DECIZIE 572 /2016


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 27.10.2020, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (27.10.2020) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	

    Valer Dorneanu - preşedinte
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Andrei Valentin Sfîrăială în dosarele nr. 3.371/207/2015, nr. 3.373/207/2015 şi nr. 3.374/207/2015 ale Judecătoriei Caracal - Secţia civilă şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.869D/2015, nr. 1.870D/2015 şi nr. 1.871D/2015.

    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 iulie 2016, în prezenţa reprezentantului ales al autorului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 1.870D/2015 şi nr. 1.871D/2015 la Dosarul nr. 1.869D/2015, care este primul înregistrat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iulie 2016, dată la care este pronunţată prezenta decizie.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

    3. Prin încheierile din 11 noiembrie şi 3 decembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 3.371/207/2015, nr. 3.373/207/2015 şi nr. 3.374/207/2015, Judecătoria Caracal - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Andrei Valentin Sfîrăială în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva încheierii de reexaminare prin care a fost respinsă cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, precum şi soluţionarea unor cereri prin care se solicită dispunerea de către instanţă a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.

    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, care prevăd că "cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, formulată în baza hotărârii judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege", sunt un exces de reglementare şi încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie. În acest sens arată că dispoziţia legală criticată dă putere oficiilor de carte funciară, prin intermediul registratorului, de a respinge cererea de intabulare formulată de cel care a obţinut un drept de proprietate în baza unei hotărâri judecătoreşti ce ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, lipsind astfel de efecte hotărârea judecătorească. Or, sunt excesive şi de neconceput o ingerinţă şi o cenzură a unei hotărâri judecătoreşti din partea unei entităţi executive, fiind contrare principiului separaţiei puterilor în stat.

    5. Totodată, consideră că sunt încălcate prevederile art. 20 din Constituţie, întrucât dispoziţiile criticate aduc atingere dreptului de proprietate, exerciţiului acestui drept, liberei circulaţii juridice a terenurilor, în condiţiile în care dreptul de proprietate este un drept fundamental, protejat prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar îngrădirea unor drepturi fundamentale trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit, potrivit art. 17 şi 18 din Convenţie.

    6. De asemenea, apreciază că prevederile criticate încalcă art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi duc la lipsirea de efecte a scopului art. 21 din Constituţie, deoarece faza de punere în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti face parte din procesul civil prin urmare, nepunerea în aplicare sau executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti poate, în mod indirect, să ducă la lăsarea fără conţinut a dreptului de acces la un tribunal. În acest context, menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte înlăturarea unor obstacole cu privire la realizarea accesului efectiv la instanţă, precum şi referitor la reglementarea defectuoasă sau lipsa de reglementare, inclusiv cu privire la legislaţia secundară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 1992 pronunţată în Cauza De Geouffre de la Pradelle împotriva Franţei şi Hotărârea din 9 octombrie 2003 pronunţată în Cauza Acimovic împotriva Croaţiei).

    7. Judecătoria Caracal - Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.

    8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, în raport cu art. 1 alin. (4) din Constituţie, este întemeiată în măsura în care operaţiunile desfăşurate de registratorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (reprezentant al puterii executive) revizuiesc cele statuate în mod definitiv prin hotărârea instanţei de judecată, hotărâre ce ţine loc de contract de vânzare-cumpărare. Consideră că, în aceeaşi măsură, prin operaţiunile avute în vedere de către registratorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară cu ocazia respingerii cererii de înregistrare a dreptului de proprietate în cartea funciară obţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti (situaţie în care sunt incidente prevederile art. 557 coroborat cu art. 888 din noul Cod civil), pot fi create premisele apariţiei unor limite disproporţionate ale dreptului de proprietate. Totodată, cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 44, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la prevederile Legii nr. 17/2014, spre exemplu Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014.

    10. Avocatul Poporului face mai întâi precizarea că prin art. II pct. 2 din Legea nr. 68/2014, pentru claritatea textului şi o aplicare mai judicioasă, dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 au fost modificate. Astfel, arată că în prezenta cauză, deşi la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate erau în vigoare prevederile care impuneau ca toate cererile de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate să fie respinse dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 17/2014, autorul a ales să critice normele legale iniţiale. De asemenea, arată că "din cercetările efectuate, a rezultat faptul că prin trei sentinţe civile, pronunţate de Tribunalul Olt (...) s-au admis acţiunile autorului excepţiei şi s-a constatat că anumite hotărâri arbitrale îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 603 din Codul de procedură civilă". În prezentele cauze, hotărârile judecătoreşti în baza cărora s-a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate au fost obţinute pe calea dreptului comun, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, astfel că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 nu apar ca fiind aplicabile în aceste speţe, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

    11. Referitor la criticile de neconstituţionalitate expuse de autorul excepţiei, menţionează faptul că în cadrul procedurii de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se realizează doar operaţiunea de verificare a condiţiilor de legalitate şi, ca atare, atunci când la baza solicitării de înscriere în cartea funciară a unui drept de proprietate există o hotărâre judecătorească pronunţată în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 nu este pusă în discuţie respectarea acesteia sau autoritatea de lucru judecat, întrucât se porneşte de la prezumţia de legalitate a unei asemenea hotărâri judecătoreşti. Faţă de cele prezentate, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.