Inapoi la Cautare

DECIZIE 542 /2015


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 15.12.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (15.12.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Oana Cristina Puică - magistrat-asistent


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dan Voiculescu în Dosarul nr. 5.189/2/2014 (3.010/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.028D/2014.

    2. Dezbaterile au avut loc la data de 23 iunie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea la 30 iunie 2015. La această dată, constatând că nu sunt prezenţi, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, toţi judecătorii care au participat la dezbateri, Curtea a amânat pronunţarea pentru 14 iulie 2015.

                               CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

    3. Prin Încheierea din 15 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.189/2/2014 (3.010/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Dan Voiculescu cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu a unei contestaţii în anulare.

    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora instanţa examinează admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare "fără citarea părţilor", încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât împiedică realizarea unui echilibru efectiv şi concret între drepturile acuzării şi cele ale apărării. Arată că, potrivit art. 32 alin. (2) din noul Cod de procedură penală, părţile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Coroborând acest text cu dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezultă că instanţa examinează admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare fără citarea părţilor, dar cu participarea procurorului, care nu este parte în proces. Consideră că, în procedura penală, principiul egalităţii persoanelor îmbracă forma egalităţii armelor, pornind de la faptul că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, egalitatea armelor semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procesului. Deşi Constituţia nu consacră în mod expres principiul egalităţii armelor, acesta a fost integrat în sfera normelor constituţionale referitoare la protecţia drepturilor fundamentale, în virtutea prevederilor art. 11 şi ale art. 20 din Legea fundamentală raportate la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Egalitatea armelor a fost confirmată de Curtea de la Strasbourg ca fiind o garanţie fundamentală a unui proces echitabil, chiar dacă consacrarea acesteia prin Convenţie este doar una implicită (Hotărârea din 17 ianuarie 1970, pronunţată în Cauza Delcourt împotriva Belgiei). Astfel, acest principiu semnifică existenţa unui just echilibru între părţi, ceea ce înseamnă că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea rezonabilă de a-şi expune cauza în condiţii care nu o dezavantajează în raport cu celelalte părţi din proces. În acest sens invocă Hotărârea din 30 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Borgers împotriva Belgiei, Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunţată în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, paragraful 33, Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Ankerl împotriva Elveţiei, paragraful 38, Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveţiei, paragraful 23, Hotărârea din 7 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kress împotriva Franţei, paragraful 72, Hotărârea din 24 aprilie 2003, pronunţată în Cauza Yvon împotriva Franţei, paragraful 31, Hotărârea din 27 aprilie 2004, pronunţată în Cauza Gorraiz Lizarraga şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 56, Hotărârea din 6 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Stankiewicz împotriva Poloniei, paragrafele 68 şi 69, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Georgios Papageorgiou împotriva Greciei (nr. 2), paragraful 30, Hotărârea din 20 aprilie 2010, pronunţată în Cauza Bălaşa împotriva României, paragraful 62, Hotărârea din 12 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Lagardere împotriva Franţei, paragraful 45). De asemenea, face trimitere la doctrina românească, în care s-a arătat că principiul egalităţii dintre acuzare şi apărare reprezintă o cerinţă şi o garanţie pentru echilibrul dintre interesele individului şi cele ale societăţii, ceea ce constituie un interes public, o necesitate pentru realizarea justiţiei penale. În fine, arată că, potrivit unei opinii, trebuie întrunite cumulativ trei condiţii pentru a putea fi constatată nerespectarea egalităţii armelor procedurale, şi anume parchetul să beneficieze de un drept suplimentar faţă de cel acuzat, acel drept să nu derive din natura funcţiei parchetului şi dreptul respectiv să îi creeze procurorului, în concret, un avantaj în cursul procedurii.

    5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, câtă vreme legea impune participarea procurorului în etapa examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, în condiţiile în care părţile nu sunt citate. Tratamentul diferenţiat pe care îl prevede legiuitorul în acest caz, în favoarea procurorului şi în defavoarea părţilor, nu asigură echilibrul necesar între acuzare şi apărare, fiind afectat, astfel, dreptul la un proces echitabil. În acelaşi timp, discriminarea creată aduce atingere principiului egalităţii în drepturi. Conţinutul acestei etape procesuale nu se limitează la verificarea formală a întrunirii cerinţelor prevăzute de lege, ci presupune o examinare a acestora, procurorul având posibilitatea nu numai să-şi spună punctul de vedere în legătură cu cele arătate în scris de către contestator, ci să invoce şi aspecte noi, asupra cărora partea absentă nu se va exprima. Mai mult, tot în acest cadru, instanţa se pronunţă şi asupra suspendării executării hotărârii a cărei anulare se cere şi o face, potrivit legii, după luarea concluziilor procurorului. Împrejurarea că, prin Decizia nr. 10 din 9 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii şi, în aplicarea art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, ce avea un conţinut asemănător cu art. 431 alin. (1) din noul Cod de procedură penală, a constatat că examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, fără citarea părţilor, nu încalcă dreptul acestora la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu contrazice în niciun fel concluzia de mai sus, pentru motivele expuse în continuare. Astfel, Curtea Constituţională are competenţa exclusivă de a se pronunţa asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti şi atunci când se invocă reglementări internaţionale relevante. Instanţa supremă a analizat eventuala încălcare a dreptului la un proces echitabil doar din perspectiva necitării părţilor, făcând abstracţie de participarea procurorului. În fine, soluţia a fost adoptată în considerarea naturii juridice a contestaţiei în anulare, calificată în considerente a fi instituită pentru îndreptarea viciilor de ordin procedural ce atrag nulitatea la care se referă, or noua configuraţie a acestei căi extraordinare de atac este parţial diferită în condiţiile eliminării unui grad de jurisdicţie, astfel că, în afara unor erori de procedură, poate fi invocată şi o eroare de judecată, respectiv greşita condamnare a inculpatului, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal [art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală]. În aceste condiţii, soluţia potrivită nu este eliminarea dispoziţiei referitoare la participarea procurorului, ci, dimpotrivă, citarea părţilor. În plus, instanţa arată că este de reflectat cu privire la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, în sensul că ar trebui să constituie un caz de recurs în casaţie, în condiţiile în care, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă este supusă casării dacă "nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată", iar pct. 8 din acelaşi alineat face vorbire doar despre greşita dispunere a încetării procesului penal, lăsând pe seama contestaţiei în anulare îndreptarea erorii greşitei condamnări, deşi existau probe care impuneau încetarea procesului penal.

    6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece în cadrul procedurii admiterii în principiu nu are loc o judecată asupra temeiniciei contestaţiei în anulare, care să presupună administrarea de probe. În această primă etapă a judecării contestaţiei în anulare, instanţa nu se pronunţă în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului, temeinicia materialului probator sau legalitatea hotărârii a cărei anulare se cere, toate aceste aspecte urmând a fi discutate într-o a doua etapă, cea a judecăţii de după admiterea în principiu, etapă în care procedura are loc cu citarea părţilor. Mai mult, art. 432 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede că judecarea contestaţiei în anulare nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar competenţa acestora şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Astfel, dispoziţiile de lege criticate asigură toate garanţiile unui proces echitabil, fiind conforme cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, deoarece dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără privilegii şi fără discriminări.

    8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

    9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

    10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor."
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.