------------ *) A se vedea opinia separată de la
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 22 decembrie 2010. Augustin Zegrean - preşedinte Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, în Dosarul nr. 4.551/109/2009 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.176 D/2010. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.179 D/2010, nr. 2.180 D/2010, nr. 2.352 D/2010, nr. 2.394 D/2010, nr. 2.767 D - 2.769 D/2010, nr. 2.803 D - 2.851 D/2010, nr. 2.922D - 2.924D/2010 având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate cu obiect identic, ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea în dosarele nr. 159/109/2010, nr. 348/109/2010, nr. 277/109/2010 şi nr. 411/109/2010 ale Tribunalului Argeş - Secţia civilă; nr. 2.337/118/2010, nr. 12.132/118/2009, nr. 12.707/118/2009, nr. 3.268/118/2010, nr. 3.192/118/2010, nr. 1.132/118/2010, nr. 1.120/118/2010, nr. 4.600/118/2010, nr. 1.121/118/2010, nr. 1.226/118/2010, nr. 13.353/118/2009, nr. 1.232/118/2010, nr. 3.290/118/2010, nr. 3.275/118/2010, nr. 3.200/118/2010, nr. 1.172/118/2010, nr. 12.693/118/2009, nr. 14.458/118/2009, nr. 918/118/2010, nr. 15/118/2010, nr. 13.370/118/2009, nr. 3.464/118/2010, nr. 12.272/118/2009, nr. 403/118/2010, nr. 685/118/2010, nr. 634/118/2010, nr. 11.680/118/2009, nr. 402/118/2010, nr. 1.849/118/2010, nr. 1.268/118/2010, nr. 12.600/118/2009, nr. 1.270/118/2010, nr. 12.599/118/2009, nr. 1.267/118/2010, nr. 1.820/118/2010, nr. 1.466/118/2010, nr. 2.761/118/2010, nr. 1.463/118/2010, nr. 7.047/118/2009 şi nr. 10.937/118/2009 ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilă; nr. 13.081/118/2009, nr. 8.078/118/2009, nr. 14.186/118/2009, nr. 8.622/118/2009, nr. 8.998/118/2009, nr. 12.728/118/2009, nr. 14.182/118/2009, nr. 8.040/118/2009, nr. 12.974/118/2009, nr. 13.356/118/2009, nr. 13.074/118/2009 şi nr. 12.962/118/2009 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale şi nr. 1.841/88/2009, nr. 1.881/88/2009 şi nr. 2.099/88/2009 ale Tribunalului Tulcea - Secţia civilă, comercială şi contencios administrativ.