┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 26 alin. (2) din cap. II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Grigore-Florin Popescu în Dosarul nr. 31.365/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 752D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece aspectele criticate constituie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, în speţă a noţiunii de „domiciliu“. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 11.700 din 20 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 31.365/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 26 alin. (2) din cap. II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Grigore-Florin Popescu, în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect principal pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei de mutare, corespunzătoare chemării în rândul cadrelor militare în activitate, la data de 22 august 2013, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, indemnizaţie egală cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază cuvenit pentru noua funcţie în care este încadrat. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece, „în situaţia în care s-ar interpreta în sensul că acordarea către personalul militar a indemnizaţiei de mutare este condiţionată de schimbarea domiciliului, titularul dreptului la indemnizaţia amintită ar fi obligat să îşi schimbe domiciliul pentru a putea beneficia de dreptul său.“ Or, conform
art. 25 alin. (2) din Constituţie, oricărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra şi de a reveni în ţară. În acelaşi sens sunt şi prevederile
art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, care prevăd că cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească sau să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege (cum ar fi cazul minorilor, al interzişilor judecătoreşti etc.). Autorul excepţiei mai arată că „dispoziţia legală criticată prin excepţia de neconstituţionalitate nici nu are aplicabilitate, întrucât, în situaţia în care şi-ar fi schimbat domiciliul în municipiul Bucureşti, ar fi lipsit de consistenţă ipoteza normei care îi acordă dreptul la indemnizaţia de mutare“. Astfel, trebuia să facă dovada că a fost chemat în rândul cadrelor militare în activitate în altă localitate decât cea de domiciliu. Or, dacă ar fi avut domiciliul în Bucureşti la data cererii de acordare a indemnizaţiei de mutare, nu mai putea face dovada că anterior, la data chemării în rândul cadrelor militare în activitate, ar fi avut domiciliul în municipiul Timişoara, întrucât actul de identitate precedent nu ar mai fi fost în posesia lui. Nu în ultimul rând, se subliniază că, potrivit art. 59 din Codul civil, dreptul la domiciliu este unul dintre atributele de identificare ale persoanei fizice, alături de dreptul la nume, reşedinţă şi stare civilă. Prin urmare, obligarea la schimbarea domiciliului în vederea valorificării unui drept echivalează cu obligarea la modificarea unuia dintre atributele de identificare ale persoanei fizice. Aşa cum, de exemplu, nu poate fi obligat să îşi schimbe numele, tot aşa nu poate fi obligat să îşi schimbe domiciliul. 6. Cât priveşte încălcarea
art. 16 alin. (1) din Constituţie, autorul excepţiei susţine că persoane (chemate în rândul cadrelor militare în activitate într-o altă localitate decât cea de domiciliu) care se află în aceeaşi situaţie sau în situaţii similare (şi-au schimbat domiciliul în noua localitate ori şi-au stabilit reşedinţa în aceasta) au parte de un regim distinct în privinţa acordării indemnizaţiei de mutare, în funcţie de unicul criteriu al manifestării de voinţă a titularului, în sensul optării sau nu pentru schimbarea domiciliului. Astfel, există posibilitatea ca persoane chemate în rândul cadrelor militare în activitate în aceeaşi localitate, alta decât cea de domiciliu pentru fiecare dintre cei în cauză, să fie tratate diferit, respectiv celor care şi-au schimbat domiciliul în noua localitate să li se acorde indemnizaţia de mutare, iar celor care, deşi s-au mutat efectiv şi, eventual, şi-au stabilit reşedinţa în noua localitate să nu li se acorde indemnizaţia. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate creează o vădită inegalitate de tratament între persoane aflate în situaţii identice sau similare, inegalitate nejustificată în mod obiectiv şi rezonabil, contrară principiului egalităţii în drepturi consacrat de
art. 16 alin. (1) din Constituţie. 7. În final, se susţine că această îngrădire este neconstituţională, nefiind îndeplinite condiţiile restrictive stabilite de
art. 53 din Constituţie, sens în care invocă
Decizia Curţii Constituţionale nr. 482 din 9 noiembrie 2004.