având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 25 mai 2004, pronunţată în Dosarul nr. 122/2004, Judecătoria Făget a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 220 alin. 1 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Antonie Lupulescu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect plângerea penală formulată de acesta împotriva inculpatului Toma Lupulescu, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, deoarece garantarea prin Legea fundamentală a dreptului de proprietate privată presupune implicit şi garantarea atributelor acestuia - posesia, folosinţa şi dispoziţia, or, proprietarul care doreşte să folosească bunul său, în situaţia în care acesta se află în posesia unui terţ, riscă să fie sancţionat penal. Judecătoria Făget opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin textul criticat s-a urmărit ocrotirea posesiei legitime asupra bunurilor, ceea ce nu aduce atingere dreptului de proprietate garantat de Constituţie. Potrivit dispoziţiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile art. 220 din Codul penal trebuie interpretate în corelaţie cu celelalte dispoziţii legale prin care se apără dreptul de proprietate. Textul de lege criticat constituie expresia voinţei legiuitorului de a apăra dreptul menţionat prin mijloacele dreptului penal, puse la dispoziţie persoanelor în scopul apărării împotriva atacurilor îndreptate asupra patrimoniului lor. "În ipoteza în care un terţ ocupă un imobil care face obiectul dreptului de proprietate al altei persoane, pe lângă mijloacele de drept penal instituite prin dispoziţiile art. 220 din Codul penal, titularul dreptului de proprietate are la îndemână acţiunea în revendicare pentru a redobândi posesia, întrucât este de principiu că nimănui nu-i este permis să îşi facă singur dreptate." Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, motivând că dispoziţiile legale criticate apără şi ocrotesc posesia legitimă asupra bunurilor imobile, prin incriminarea faptei de tulburare de posesie. Acestea constituie, totodată, expresia voinţei legiuitorului de a apăra, prin mijloace de drept penal, drepturile şi libertăţile fundamentale consfinţite prin Constituţie, printre care se numără şi dreptul de proprietate privată. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile
Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 220 alin. 1 din Codul penal, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, având următorul cuprins: "Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă." Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, potrivit cărora "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 1.846 alin. 2 din Codul civil, "Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru". În sistemul Codului civil posesiunea constituie baza drepturilor reale şi este semnul exterior al existenţei lor. Este, aşadar, o instituţie deosebit de importantă, ocrotirea sa constituind, în primul rând, garantarea dreptului de proprietate. Se explică astfel ocrotirea posesiei atât prin mijloace de drept civil - acţiunile posesorii -, cât şi prin sancţionarea penală a actelor de tulburare de posesie, în condiţiile prevăzute de art. 220 din Codul penal.