Inapoi la Cautare

DECIZIE 405 /2016


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 22.10.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (22.10.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	
     Augustin Zegrean       - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Bica Alina Mihaela în Dosarul nr. 4.397/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, de Cimpu Robert în Dosarul nr. 1.479/54/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Olărean Aurel în Dosarul nr. 453/285/2014 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Constantinescu Nicuşor Daniel în Dosarul nr. 821/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, de Mocanu Antoniu Cezar, Buzuleac Sebastian Lucian, Sava Nicu, Bădescu Mircea, Ghenea Georgel şi Soare Vasile în Dosarul nr. 2.610/91/2014 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală, de Simion Adrian, Danielescu Iulian, Mocanu Ştefania Mădălina, Aldea Carmen Lăcrămioara, Baciu Andrada Bianca, Mândreanu Constantin Ciprian, Dumitru Mircea Dragoş, Picuş Veronica, Plopeanu Petrica şi Purcărea Petre în Dosarul nr. 469/113/2015 al Tribunalului Brăila - Secţia penală, de Simion Marius şi Oprescu Florian Valentin în Dosarul nr. 1.199/113/2015 al Tribunalului Brăila - Secţia penală şi de Gheorghe Bunea Stancu în Dosarul nr. 1.614/91/2015 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală. Excepţia formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 171D/2016, nr. 304D/2016, nr. 312D/2016, nr. 366D/2016, nr. 389D/2016, nr. 483D/2016, nr. 550D/2016 şi nr. 577D/2016.

    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 mai 2016, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. Au fost prezenţi autorii excepţiei, Bica Alina Mihaela, reprezentată de avocaţii Doru Trăilă şi Laura Vicol, Cimpu Robert, personal şi asistat de avocat Bîzu Radu, Aurel Olărean, personal şi asistat de avocatul Tudor Vasile, Constantinescu Nicuşor Daniel, reprezentat de avocatul Mocanu Marius, Mocanu Antoniu Cezar, reprezentat de avocatul Adrian Raţiu, Gheorghe Bunea Stancu, reprezentat de avocatul Vasilache Ioan Paul. De asemenea au fost prezente părţile Alexandru Lăcrămioara, personal şi asistată de avocatul Agache Carmen, Baciu Remus Virgil, reprezentat de avocatul Alexandru Morărescu, Cocoş Alin şi Cocoş Dorin, reprezentaţi de avocatul Răzvan Teodorescu, Dumitrean Nicoleta Crinuţa, reprezentată de avocatul Viorel Roş, şi partea Vasilescu Oana personal. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 15 iunie 2016 şi a solicitat, în temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să transmită jurisprudenţa acestei instituţii şi a instanţelor judecătoreşti, din perioada 2006-2016, referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu (art. 246-art. 248 din Codul penal din 1969, art. 297 din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000) din perspectiva laturii subiective (intenţie directă/indirectă) şi a laturii obiective relativ la sintagmele "act", "nu îndeplineşte", "îndeplineşte în mod defectuos" şi "folos necuvenit". Cu Adresa nr. 1.458/C/2016 din 2 iunie 2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.211 din 2 iunie 2016, Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis instanţei de contencios constituţional un material referitor la aceste aspecte. De asemenea, cu Adresa nr. 586/C/2016 din 3 iunie 2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.262 din 6 iunie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis instanţei de contencios constituţional un material referitor la aceste aspecte.

                               CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

    3. Prin Încheierea din 1 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.397/1/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Bica Alina Mihaela, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

    4. Prin Încheierea din 29 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.479/54/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Cimpu Robert, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

    5. Prin Încheierea din 15 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 453/285/2014, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Olărean Aurel, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

    6. Prin Încheierea din 22 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 821/36/2015, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Constantinescu Nicuşor Daniel, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

    7. Prin Încheierea din 18 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.610/91/2014, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu referire la cele ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Mocanu Antoniu Cezar, Buzuleac Sebastian Lucian, Sava Nicu, Bădescu Mircea, Ghenea Georgel şi Soare Vasile, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

    8. Prin Încheierea din 25 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 469/113/2015, Tribunalul Brăila - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Simion Adrian, Danielescu Iulian, Mocanu Ştefania Mădălina, Aldea Carmen Lăcrămioara, Baciu Andrada Bianca, Mândreanu Constantin Ciprian, Dumitru Mircea Dragoş, Picuş Veronica, Plopeanu Petrica şi Purcărea Petre, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

    9. Prin Încheierea din 15 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.199/113/2015, Tribunalul Brăila - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Simion Marius şi Oprescu Florian Valentin, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

    10. Prin Încheierea din 13 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.614/91/2015, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Gheorghe Bunea Stancu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.

    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de previzibilitate şi accesibilitate, deoarece din modul de definire al infracţiunii de abuz în serviciu nu poate fi determinată cu exactitate sintagma "nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos", deci conduita care defineşte elementul material al infracţiunii, şi nici sintagma "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane", care constituie consecinţa presupusei activităţi infracţionale. Se apreciază că legiuitorul a stabilit o incriminare ce are un caracter general, astfel că acţiunile sau inacţiunile raportate la activităţile pe care le desfăşoară funcţionarul pot fi menţionate în dispoziţiile altor acte normative decât legea penală (nedeterminate), în fişa postului sau pot fi situaţii de fapt, nereglementate în scris. Prin urmare, dispoziţiile criticate au un caracter ambiguu, existând posibilitatea reglementării cu privire la conduita funcţionarului şi de către o autoritate, alta decât cea legislativă. Se apreciază că în cazul altor infracţiuni, de exemplu tâlhăria sau lovirea, legiuitorul a descris în mod concret conduita pe care înţelege să o sancţioneze, ceea ce nu se regăseşte în cazul infracţiunii de abuz în serviciu. Faptul că legiuitorul nu a formulat în mod expres care sunt dispoziţiile legale concrete a căror încălcare, de către un funcţionar, are drept consecinţă aplicarea unei pedepse penale creează premisele unor interpretări subiective şi abuzuri.

    12. Totodată, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt în mod evident neprevizibile şi nepredictibile, conducând la incidenţa lor cu privire la unele situaţii ce nu pot fi anticipate de persoanele acuzate de comiterea lor, cu consecinţa directă a emiterii unor rechizitorii abuzive, fiind posibile chiar condamnări pe criterii neobiective, arbitrarii. Prin imprevizibilitatea şi neclaritatea acestora, dispoziţiile criticate contravin art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei adoptată la New York şi, implicit, art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţie.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.