având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 19 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.521/302/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor "
art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România", excepţie ridicată de Lafta Adnan Abdualzhara într-o cauză privind acordarea statutului de refugiat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, prin lipsa de precizie şi claritate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Constituţie şi din alte documente internaţionale care garantează dreptul absolut al persoanei la protecţie împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane sau degradante. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul netemeiniciei excepţiei. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază că "excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, în raport cu prevederile art. 22 alin. (2) din Constituţie, este neîntemeiată". Avocatul Poporului precizează că
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată prin
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, iar soluţia legislativă a textului criticat a fost preluată, de principiu, de art. 26 alin. (1) şi (2) pct. 2 din legea menţionată. Consideră că stabilirea prin dispoziţiile legale criticate a condiţiilor în care se poate acorda protecţia subsidiară este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale prin care se consfinţeşte dreptul la viaţă, integritate fizică şi psihică, fiind conform şi cu reglementările internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile
art. 5 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004 (devenite, ca urmare a renumerotării şi republicării, art. 5 pct. 2). La data sesizării Curţii Constituţionale, aceste prevederi erau abrogate prin efectul dispoziţiilor
art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, dar soluţia legislativă conţinută de textul criticat a fost preluată, în esenţă, de
art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006, care instituie o formă de protecţie a străinilor şi apatrizilor, denumită protecţie subsidiară. În consecinţă, Curtea se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor
art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct.2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, care au următorul conţinut: "(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări. (2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: [...]