Inapoi la Cautare

DECIZIE 393 /2016


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 69 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 21.02.2020, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (21.02.2020) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	
     Mona-Maria Pivniceru   - preşedinte
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Augustin Zegrean - judecător
    Simina Popescu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi art. 69 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Sorin-Vasile Groza în Dosarul nr. 489/111/2015 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 1.718D/2015 al Curţii Constituţionale.

    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.893D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Victor Laurenţiu Neghină în Dosarul nr. 2.320/110/2015 al Tribunalului Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

    4. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Francisc Cojocaru Cociangă, din cadrul Baroului Bacău, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar.

    5. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul autorului excepţiei în Dosarul nr. 1.893D/2015 şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.893D/2015 la Dosarul nr. 1.718D/2015, care a fost primul înregistrat.

    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile art. 16 şi art. 53 din Constituţie. Precizează că prevederile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 creează o discriminare între persoanele sancţionate cu amenda penală şi cele sancţionate cu pedeapsa închisorii. Astfel, potrivit legii, calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean nu încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul condamnării la pedeapsa amenzii pentru săvârşirea, cu intenţie, a unei infracţiuni, în timp ce asemenea calităţi încetează în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, în cazul săvârşirii din culpă a unei infracţiuni. În aceste condiţii are loc o restrângere nejustificată a dreptului persoanei de a ocupa funcţia publică de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean.

    7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.192 din 13 decembrie 2007, nr. 1.522 din 18 noiembrie 2010 şi nr. 647 din 13 octombrie 2015.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

    8. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 489/111/2015, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi ale art. 69 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sorin-Vasile Groza într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a ordinului prefectului prin care s-a constatat încetarea mandatului de primar.

    9. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.320/110/2015, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Victor Laurenţiu Neghină într-o cauză având ca obiect cererea de suspendare a executării unui act administrativ.

    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 încalcă principiul egalităţii în drepturi, în măsura în care prin noţiunea de "pedeapsă privativă de libertate" se înţelege şi pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării. O asemenea interpretare creează o situaţie de discriminare gravă în raport cu alte demnităţi publice (de exemplu, deputat sau senator), unde nu există o astfel de reglementare. De asemenea, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece pentru situaţii juridice identice se instituie o inegalitate de tratament evidentă.

    11. În acelaşi timp, autorii mai susţin că prevederile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 fac trimitere doar la categoria primarilor care sunt sancţionaţi cu o pedeapsă privativă de libertate şi, prin urmare, este înlăturată aplicarea acestor prevederi în cazul celor care primesc o pedeapsă cu amenda, întrucât ea nu ar fi privativă de libertate. Astfel, deşi ambele categorii se află în aceeaşi situaţie, prevederile de lege criticate creează o discriminare a primarilor sancţionaţi cu o pedeapsă privativă de libertate în raport cu cei sancţionaţi cu amendă penală şi determină, nejustificat, un tratament juridic inegal.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.