, constituie o lege contravenţională mai favorabilă ale cărei efecte şi arie de aplicare nu pot fi restrânse prin
art. II din acelaşi act normativ, ci trebuie determinate potrivit
art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut deja că abrogarea dispoziţiilor privind tariful de despăgubire constituie o lege contravenţională mai favorabilă în sensul
art. 15 alin. (2) din Constituţie (
Decizia nr. 385 din 1 octombrie 2013), iar efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare şi că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede şi nu mai sancţionează fapta, doar la situaţia neaplicării sancţiunii echivalează cu deturnarea intenţiei legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută (
Decizia nr. 112 din 6 martie 2014). Instanţa precizează că a menţionat jurisprudenţa Curţii Constituţionale, întrucât practica judiciară în materie este neunitară, unele instanţe apreciind că dispoziţiile legale invocate nu au caracter de lege contravenţională mai favorabilă, întrucât tariful de despăgubire prevăzut anterior de
art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 nu reprezintă o sancţiune contravenţională, ci o despăgubire civilă. Se mai arată că instanţa constituţională a analizat dispoziţiile
art. II din Legea nr. 144/2012 atât prin raportare la
art. 16 din Constituţie, reţinând că acestea nu creează o discriminare, cât şi prin raportare la
art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, însă doar sub aspectul constituţionalităţii producerii de efecte retroactive. 6. Însă, în prezenta cauză, dispoziţiile
art. II din Legea nr. 144/2012 sunt criticate prin raportare la
art. 15 alin. (2) din Constituţie prin prisma restrângerii principiului constituţional al retroactivării legii contravenţionale mai favorabile cuprins în
art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012. Astfel, apreciază că principiul constituţional al retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile se aplică în mod direct
art. I pct. 2 din lege, iar a interpreta dispoziţiile
art. II din lege în sensul că doar persoanele vizate de acestea pot beneficia de abrogarea
art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 ar conduce la restrângerea acestui principiu constituţional. 7. În concluzie, instanţa arată că dispoziţiile
art. II din Legea nr. 144/2012 sunt constituţionale în măsura în care nu restrâng aplicarea retroactivităţii dispoziţiilor
art. I pct. 2 din aceeaşi lege, constând în abrogarea
art. 8 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002. 8. Referitor la dispoziţiile
art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care împiedică invocarea, pe calea contestaţiei la executare, a legii contravenţionale mai favorabile intervenite după întocmirea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, dar înainte de executarea sancţiunilor şi, eventual, a tarifelor de despăgubire aplicate prin acesta. Prin urmare, a interpreta dispoziţiile
art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă în sensul imposibilităţii invocării în cadrul contestaţiei la executare a legii contravenţionale mai favorabile, pentru motivul că petentul avea la dispoziţie calea plângerii contravenţionale, i-ar restrânge dreptul de acces la justiţie, în condiţiile în care nici prin intermediul acesteia nu ar putea beneficia de examinarea drepturilor invocate. 9. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.