Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, în scopul asigurării, de către radiodifuzori, a unei informări corecte şi imparţiale a publicului în legătură cu evenimentele legate de referendumul privind demiterea Preşedintelui României, având în vedere dispoziţiile
art. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 42, 48, 49, 52, 53, 71, art. 74 alin. (2), art. 77, 78 şi 155 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, adoptat prin
Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 187/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de prevederile
art. 8 şi 30 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în temeiul dispoziţiilor
art. 10 şi 17 din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:
ART. 1 Reflectarea evenimentelor legate de referendum trebuie să respecte regulile privind informarea corectă, imparţialitatea şi pluralismul de opinii din legislaţia audiovizuală.
ART. 2 În emisiunile informative pot fi reflectate evenimente referitoare la referendum şi pot fi prezentate modalităţile tehnice de organizare şi desfăşurare a acestuia.
ART. 3 În cadrul emisiunilor de dezbatere, punctele de vedere pro şi contra vor fi reflectate în mod egal.
ART. 4 În cazul în care în emisiunile informative şi de dezbatere se aduc acuzaţii de ordin penal sau moral unor persoane sau în cazul în care astfel de acuzaţii pot prejudicia imaginea unor instituţii, se va difuza şi punctul de vedere al celor vizaţi.