Augustin Zegrean - preşedinte Valer Dorneanu - judecător Toni Greblă - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Daniel Marius Morar - judecător Mona-Maria Pivniceru - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ullmann Shalom Alfred în Dosarul nr. 2.516/111/CA/2013* - P.I. al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 712D/2013. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 iunie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere solicitarea reprezentantului autorului excepţiei de amânare a pronunţării în vederea depunerii de note scrise, Curtea, în temeiul
art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a amânat pronunţarea pentru data de 24 iunie 2014. La această dată, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru 25 iunie 2014, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 18 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.516/111/CA/2013* - P.I., Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost invocată de reclamantul Ullmann Shalom Alfred într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a
Deciziei nr. 161 din 11 decembrie 2012 emisă de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin reglementarea legală criticată se instituie un regim diferenţiat şi discriminatoriu de tratament între persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, şi persoanele fizice îndreptăţite la măsuri reparatorii, deoarece acestea din urmă beneficiază de un alt regim de despăgubire, şi anume cel instituit de
art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001. Se arată că, în timp ce persoanele fizice îndreptăţite primesc drept despăgubire o sumă ce reprezintă valoarea de piaţă a imobilelor, persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice, primesc echivalentul unei valori "contabile". Aşa fiind, autorul excepţiei apreciază că prin modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii reglementată de textul de lege criticat se instituie o discriminare evidentă, în funcţie de calitatea persoanei.