Augustin Zegrean - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Fabian Niculae - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 74, art. 75 şi
art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Truman" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 5.163/40/2010 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 14 august 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.163/40/2010, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 74-75 şi
art. 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.