Inapoi la Cautare

DECIZIE 313 /2015


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 24.09.2020, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (24.09.2020) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	
     Daniel-Marius Morar     - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Bogdan Cristian Angelescu şi Christi Marina Prodanof în Dosarul nr. 6.694/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 160D/2015.

    2. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei şi părţile Nicolae Prodanof, Boris George Prodanof, Cleliana Torres Prodanof, Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, Ministerul Finanţelor Publice şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin deciziile nr. 179 din 1 aprilie 2014 şi nr. 763 din 18 decembrie 2014.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

    4. Prin Decizia civilă nr. 1.907R din 9 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.694/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Bogdan Cristian Angelescu şi Christi Marina Prodanof cu prilejul soluţionării recursurilor formulate de recurenţii reclamanţi Boris George Prodanof, Cleliana Torres Prodanof, Nicolae Prodanof şi Christi Marina Prodanof, de recurentul intervenient Bogdan Cristian Angelescu şi de recurenţii pârâţi Ministerul Finanţelor Publice şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Sentinţei civile nr. 1.831 din 21 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, recursuri ce au constituit obiectul Dosarului nr. 32.804/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Prin Decizia civilă nr. 1.443R din 6 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondate recursurile formulate, fără a cita în mod legal părţile în vederea dezbaterii pe fond a cauzei şi fără a sesiza Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. Prin urmare, în cauză s-a formulat o contestaţie în anulare întemeiată pe art. 317 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, contestaţie ce a format obiectul Dosarului Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă nr. 6.694/2/2014, în cadrul căruia instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt retroactive şi încalcă dreptul de proprietate. În acest sens, amintesc că validitatea sau eficacitatea actelor juridice se apreciază potrivit condiţiilor stabilite de legea în vigoare în momentul încheierii actului juridic, fiind fără relevanţă faptul că legea nouă - ulterioară momentului încheierii contractului - ar adăuga o condiţie de valabilitate sau eficacitate a actului juridic sau ar suprima o asemenea condiţie. Odată încheiate sub imperiul art. 810-840 sau art. 1391 şi 1392 din Codul civil din 1864, cesiunile de drepturi, indiferent dacă au fost făcute sub forma unei donaţii sau sub forma unui contract de vânzare-cumpărare, au transferat dreptul de restituire a imobilului din patrimoniul titularului iniţial în cel al cesionarului. Aşadar, aceste raporturi juridice şi-au produs toate efectele la data încheierii actelor şi, începând cu acel moment, au intrat în circuitul civil, bucurându-se de protecţia art. 44 alin. (1), (2), (3), (4) şi (8) din Constituţie. Limitarea prin Legea nr. 165/2013 a efectelor unor acte juridice civile ale căror efecte s-au produs şi încheiat sub imperiul legii anterioare reprezintă o aplicare retroactivă a acestei legi, care încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

    6. Dispoziţiile de lege criticate instituie o veritabilă sancţiune, întrucât confiscă în folosul statului, fără plata unei juste despăgubiri, o parte dintr-un drept - care în cazul donaţiilor ajunge chiar la 85% din valoarea bunului - şi limitează exercitarea acestui drept doar în modalitatea compensării prin puncte, aceasta fiind o procedură lungă în care persoanele îndreptăţite la despăgubiri nu au dreptul la dobânzi pentru întârzierea plăţii. Or, arată că actul de înstrăinare a unor bunuri cu titlu gratuit ori oneros a fost legal încheiat, iar modificarea condiţiilor de valabilitate şi sancţionarea lor ulterioară nu se poate face decât pentru viitor, în conformitate cu principiul neretroactivităţii legii civile.

    7. Totodată, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate creează o discriminare evidentă între persoanele ale căror cereri au fost soluţionate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi cele ale căror cereri au fost soluţionate ulterior acestei date, din cauza întârzierilor cauzate de funcţionarii însărcinaţi cu această atribuţie. În acelaşi timp, se creează o diferenţă de tratament nejustificată sub aspectul protecţiei proprietăţii între cesionarii de drepturi privind imobile, întrucât cei care nu intră sub incidenţa Legii nr. 165/2013 se bucură de întreaga protecţie a drepturilor dobândite, pe când cesionarii de drepturi privind imobile ce fac obiectul legilor de restituire a proprietăţii îşi văd confiscate, naţionalizate sau expropriate o parte din aceste drepturi.

    8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens, arată că tratamentul juridic diferit căruia sunt supuse persoanele care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii este justificat de faptul că asupra acestora nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă a bunurilor.

    9. De asemenea, arată că nu este încălcat dreptul de proprietate, deoarece cesionarul, ca şi autorul sau cedentul, chiar dacă ar fi recunoscut ca fiind deja beneficiarul unui bun, în temeiul Legii nr. 10/2001, acest bun ar fi constat în acordarea unei reparaţii pentru imobilul preluat, iar nu neapărat în restituirea în natură sau compensarea cu alte bunuri. Acordarea unor alte măsuri echivalente, cum este compensarea prin puncte, în măsura în care funcţionează efectiv ca reparaţie, reprezintă o respectare a deţinerii unui bun.

    10. În sfârşit, arată că nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât acordarea de măsuri reparatorii în natură nu a fost câştigată de către titularul dreptului la despăgubire în cadrul unui raport juridic ale cărei efecte să se fi produs până la epuizare. Prin formularea notificării, singurul efect consumat îl constituie naşterea dreptului la despăgubiri. Mai departe, natura efectivă a acestor măsuri reparatorii intră în conţinutul unui raport juridic cu caracter de continuitate, până la soluţionarea finală a notificării, astfel că, pe parcursul derulării acestui raport, intervenţiile legiuitorului pentru a modifica natura măsurii reparatorii nu încalcă neretroactivitatea legii.

    11. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.