şi
(2), referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern,
art. 16 privind egalitatea în drepturi,
art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie,
art. 24 referitor la dreptul la apărare,
art. 31 alin. (1) şi
(2) privind dreptul la informaţie, precum şi în
art. 148 alin. (2) privind prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare contrare dispoziţiilor din legile interne. Se mai invocă în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile
art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil,
art. 13 privind dreptul la un remediu efectiv,
art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi
art. 18 privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor din
Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale
art. 8 referitor la dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor naţionale,
art. 10 privind dreptul de a fi audiat în mod echitabil şi public de către un tribunal independent şi imparţial şi ale
art. 30 potrivit căruia „nicio dispoziţie a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertăţi enunţate în prezenta Declaraţie“ din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Se apreciază ca fiind încălcate totodată şi dispoziţiile
art. 47 referitor la dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, activitatea autorităţii judecătoreşti corespunde asigurării unui serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat (a se vedea, de exemplu,
Decizia nr. 943 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2007). În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru, pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu. Curtea a mai reţinut că nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit
art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii (a se vedea, de exemplu,
Decizia nr. 104 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 23 aprilie 2014). 15. Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat dacă accesul liber la justiţie este un drept absolut şi dacă poate forma obiectul unei restrângeri sau limitări. Astfel, instanţa europeană a statuat că „dreptul la un tribunal“ nu este absolut, acest drept putând fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). De asemenea, prin
Hotărârea din 11 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Larco şi alţii împotriva României, paragrafele 54 şi 58, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că obligaţia de a plăti în faţa instanţelor civile o taxă judiciară corespunzătoare cererilor formulate nu poate fi considerată o limitare a dreptului de acces la o instanţă, care ar fi, în sine, incompatibilă cu
art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, în dreptul român, cu privire la cererile evaluabile în bani, valoarea taxei judiciare de timbru este calculată sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei, fiind proporţională cu suma solicitată de reclamant (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 245 din 29 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 30 mai 2014, paragraful 31).