Având în vedere prevederile anexei nr. 3/21/27 la
Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ale
art. 25 şi 26^1 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale
art. 3 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, în temeiul prevederilor
art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 65/2009 şi ale
art. 15 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, aprobat prin
Ordinul ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri nr. 658/2009, preşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii emite prezenta decizie.
ART. I Procedura de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, aprobată prin
Decizia preşedintelui Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii nr. 63/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 şi 268 bis din 24 aprilie 2009, se modifică după cum urmează: 1.
Punctul 2 va avea următorul cuprins: "2. Bugetul Programului Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2009 este de 7.300 mii lei, din care: - 7.288 mii lei pentru acordarea de alocaţii financiare nerambursabile; şi – 12 mii lei la dispoziţia Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, denumită în continuare Agenţie, pentru cheltuieli aferente serviciilor de redactare a programelor de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii, serviciilor de conducere a programelor şi cele complementare acestora, de monitorizare, evaluare şi control, conform
art. 26 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru anul 2009, prin implementarea Programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr minim de 146 de beneficiari."