Inapoi la CautareDECIZIE 214 /2020
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, ale art. 346 alin. (7), precum şi ale art. 425^1 alin. (5) şi (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, ale art. 346 alin. (7), precum şi ale art. 425^1 alin. (5) şi (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală
Puteti sa consultati o forma actualizata la data 01.03.2021, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.
Atenție! Textul acestei forme gratuite, de mai jos, este cel publicat în Monitorul Oficial al României și nu include modificările ulterioare!
Cumparati Actul varianta DOC
Forme la zi
Modificari Act
Printare
Salvare DOC
7. Prin Încheierea din 19 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Nicolae Ioţcu, precum şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (5) şi (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Teodor Faur, în soluţionarea contestaţiilor formulate de autorii acestora împotriva Încheierii din 15 decembrie 2017, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Timiş în Dosarul nr. 8.023/30/2017/a1. Prin contestaţiile formulate, autorii excepţiilor critică legalitatea actului de sesizare a instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, respectiv faptul că judecătorul de cameră preliminară nu s-a pronunţat asupra unor cereri şi excepţii. 8. Prin Încheierea din 3 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 820/1/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7). Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Aurelia Târjoianu într-o cauză penală. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, autorii acesteia arată că din analiza art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală rezultă că, în desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia funcţiei de judecată şi a funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată, care sunt compatibile una cu cealaltă, în condiţiile în care în proiectul iniţial al Codului de procedură penală se prevedea în mod expres incompatibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a participa tot el în completul de judecată a cauzei pe fond, garantându-se astfel dreptul de a beneficia de o judecată imparţială, în condiţii de echitate şi legalitate a procesului penal. Susţine că actuala soluţie legislativă, prevăzută de art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală, apare ca fiind una de compromis, aduce atingere atât principiului prezumţiei de nevinovăţie, cât şi dreptului la un proces echitabil. Apreciază că, în situaţia în care judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea actelor de urmărire penală şi a actului de sesizare a instanţei, dar şi legalitatea şi veridicitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, soluţionarea în fond a cauzei de către acelaşi judecător este în măsură să creeze îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea instanţei de judecată. Reţine că, raportat la obiectul camerei preliminare, intenţia legiuitorului a fost aceea de a crea noi garanţii cu privire la legalitatea, rigoarea şi calitatea probelor, a actelor efectuate în faza de urmărire penală, precum şi a rechizitoriului ca act de sesizare a instanţei, astfel încât procedura de cameră preliminară să asigure, în mod concret, soluţionarea cauzelor în condiţii de imparţialitate şi echitate. În aceste condiţii, dispoziţiile cuprinse în art. 3 alin. (3) şi art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală ridică o îndoială serioasă cu privire la respectarea principiului separării funcţiilor judiciare, precum şi cu privire la imparţialitatea judecătorului însărcinat cu soluţionarea cauzei, fiind evident că, în măsura în care acelaşi judecător exercită două funcţii judiciare, respectiv a verificării legalităţii trimiterii în judecată şi a soluţionării cauzei pe fond, inculpatul împotriva căruia au fost formulate acuzaţiile nu mai poate beneficia de judecarea cauzei sale în condiţii de imparţialitate. Susţine că, şi în situaţia înlăturării efective a probelor obţinute în mod nelegal din dosarele penale, judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii a luat deja cunoştinţă de ele, aspect care poate avea o serioasă înrâurire asupra soluţiei care va fi pronunţată pe fondul cauzei, iar, în situaţia în care probele excluse din dosar conduceau către o soluţie de condamnare a inculpatului trimis în judecată, judecătorul care a luat cunoştinţă de ele are imparţialitatea afectată, fiind predispus să dispună o soluţie de condamnare. 10. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 425^1 alin. (5) şi (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, autorul acesteia din Dosarul Curţii nr. 473D/2018 susţine, în esenţă, că prevederile criticate, care reglementează calea de atac a contestaţiei - veritabil apel în atacarea încheierilor judecătorului de drepturi şi libertăţi ori ale judecătorului de cameră preliminară -, stabilesc, în mod limitativ, ca motiv de casare cu trimitere doar situaţia în care, în faza anterioară judecăţii, în calea de atac nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea. Apreciază că, în mod greşit, s-a stabilit că doar atunci când citarea este nelegală în faza anterioară se poate dispune desfiinţarea cu trimitere la judecătorul sau completul care a pronunţat încheierea, deoarece calea de atac a contestaţiei trebuie să urmeze aceleaşi posibilităţi precum cele prevăzute de art. 421 din Codul de procedură penală, referitoare la apel, căci, în calea de atac a contestaţiei, dacă judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizează o nelegalitate, alta decât citarea, este obligat de norma criticată să o rezolve el pentru prima dată în calea de atac a contestaţiei, în loc să trimită cauza spre rejudecare. Arată că, în cauză, judecătorului de cameră preliminară din cadrul contestaţiei i se solicită să se pronunţe în ceea ce priveşte legalitatea respingerii excepţiei de necompetenţă invocate în fondul camerei preliminare, deoarece excepţia nu a fost pusă în discuţia părţilor. Susţine, totodată, că, aflându-ne în ipoteza unei căi de atac, aceasta trebuie să urmeze regulile de compunere a completului ca fiind de doi judecători, şi nu doar din unul singur, prin raportare la menţinerea unei egalităţi cu celelalte căi de atac - apel, recurs, revizuire, şi nu la complexitatea cauzei. 11. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală opinează că dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 552 din 16 iulie 2015, în care s-a reţinut că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, de asemenea, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt că judecătorul ar fi luat o decizie înaintea procesului nu poate justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa acestuia. Trebuie avute în vedere întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată. Instanţa de control constituţional a reţinut, totodată, că prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie a excepţiei reglementate la art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală
Comentarii Act
Nu sunt comentarii momentan.Posteaza pe retele sociale
Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati
Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici
(click aici pentru a vedea toate aplicatiile CTCE)
Monitoare Oficiale
2021 2020 2019 2018 2017 2016 2015 2014 2013 2012 2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002Acte noi
Acte Legislatia Europeana
1 - 97/876/CE: Decizia Comisiei din 23 decembrie 1997 de stabili...2 - Regulamentul Comisiei (CE) nr. 878/2004 din 29 aprilie 2004 ...
3 - Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 91859/82 din 12 iulie 1982 p...
4 - Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 3522/87 din 24 noiembrie 198...
5 - 97/283/CE: Decizia Comisiei din 21 aprilie 1997 privind meto...
6 - 77/271/Euratom: Decizia Consiliului din 29 martie 1977 privi...
7 - Directiva Parlamentului European si a Consiliului 2003/98/CE...
8 - Regulamentul Comisiei (CEE) nr. 3558/81 din 8 December 1981 ...
Parteneri:
