Inapoi la Cautare

DECIZIE 186 /2020


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, în ansamblu, şi ale art. I pct. 1 şi art. II, în special


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 26.01.2021, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (26.01.2021) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 al
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017
 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010
 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Oana Popescu în Dosarul nr. 905/30/2018 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 656D/2018.

    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 910D/2018 şi nr. 1.289D/2018, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate cu un obiect parţial identic. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de Laura Tănase în Dosarul nr. 560/36/2017 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Andrei Muntmark în Dosarul nr. 562/36/2017 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

    4. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiilor de neconstituţionalitate din cele două dosare, avocata Daciana Popa, cu împuternicire avocaţială depusă la dosare, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

    5. Curtea pune în discuţie din oficiu conexarea celor două dosare la dosarul nr. 656D/2018. Avocata Daciana Popa şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.

    6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 910D/2018 şi nr. 1.289D/2018 la Dosarul nr. 656D/2018, care a fost primul înregistrat.

    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatei Daciana Popa, care solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată. În opinia acesteia, se încalcă art. 15 din Constituţie
 privind neretroactivitatea legii. Menţionează, pentru început, că cei 2 autori ai excepţiei pe care îi reprezintă au primit indemnizaţia pentru creşterea copilului începând cu luna iulie 2016 în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010
, aceasta fiind stabilită la un cuantum de 85% din contribuţiile realizate pe 12 luni. Prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017
 cuantumul indemnizaţiilor se plafonează începând cu septembrie 2017, fără să se ţină seama de criteriul avut în vedere de legiuitor la instituirea acestora, respectiv naşterea copiilor începând cu 1 ianuarie 2011. Reprezentanta autorilor arată că, în temeiul art. 15 din Constituţie
, prevederile criticate ar trebui să se aplice doar în cazul indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor născuţi după intrarea lor în vigoare şi nu indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor născuţi anterior intrării lor în vigoare, în intervalul ianuarie 2011-august 2017.

    8. Reprezentanta autorilor mai apreciază că se încalcă şi principiul nediscriminării deoarece, prin impunerea criteriului valoric care se încearcă a fi implementat prin dispoziţiile criticate, beneficiarii indemnizaţiilor de creştere a copilului sunt trataţi în mod diferit în funcţie de situaţia lor socială, fiind încălcate dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010
 care precizează criteriul care condiţionează instituirea acestui drept, adică naşterea copilului după data de 1 ianuarie 2011, dispoziţii care nu au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2017
.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.