Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale
art. 105 alin. (1) - Incompatibilităţi. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul criticat dispune că funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice. Prin urmare, destinatarii normelor trebuie, în condiţiile legii şi în temenele stabilite, să opteze pentru una dintre cele două funcţii. 13. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că, prin critica formulată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, pe de o parte, vizează o modificare şi o completare a normelor legale în discuţie, în sensul de a fi inserate în concret toate funcţiile şi situaţiile care generează asemenea incompatibilităţi, iar, pe de altă parte, este nemulţumit de interpretarea şi aplicarea prevederilor legale de către autorităţile şi instituţiile îndrituite cu evaluarea şi stabilirea stărilor de incompatibilitate prevăzute de cadrul legislativ în materie, care, în practică, au reţinut existenţa unei stări de incompatibilitate în contextul în care funcţiile nu au fost deţinute/exercitate simultan, ci a existat numai o conjunctură scriptică şi formală a unor funcţii a căror exercitare simultană ar fi condus la o stare de incompatibilitate, chestiuni care au primit şi interpretări diferite realizate atât de către Agenţia Naţională de Integritate, cât şi de către instanţele judecătoreşti pe rolul cărora s-au aflat asemenea speţe. 14. În ceea ce priveşte modificarea şi completarea textului criticat, Curtea reţine că o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional, care, conform
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare, în virtutea
art. 61 alin. (1) din Constituţie. 15. În acest context, Curtea învederează că stabilirea standardelor de integritate constituie o chestiune de oportunitate care intră în marja de apreciere a legiuitorului, desigur, cu respectarea prevederilor constituţionale care deja instituie asemenea incompatibilităţi, statul fiind dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru exercitarea funcţiilor sale de către persoanele care îndeplinesc anumite cerinţe de competenţă profesională şi probitate morală corespunzătoare acestora (
Decizia nr. 104 din 6 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 mai 2018, paragraful 65). Astfel, în virtutea prerogativelor sale constituţionale, prin
Legea nr. 87/2017, legiuitorul a stabilit în mod concret că funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu „exercitarea“ funcţiilor sau calităţilor prevăzute la
lit. a)-d) ale art. 87 din Legea nr. 161/2003, iar prin
Legea nr. 128/2017 a reconfigurat incompatibilităţile, permiţând exercitarea simultană a acestor funcţii cu cea deţinută ca urmare a îndeplinirii calităţii de reprezentant sau membru al consiliului de administraţie al unei entităţi economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie, la unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat sau confesionale şi la spitalele publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale şi care nu este retribuită. 16. În ceea ce priveşte interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a arătat că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea
Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Or, în speţa de faţă este vorba de aplicarea
Legii nr. 161/2003 într-o procedură de verificare a unor incompatibilităţi, iar, în virtutea rolului constituţional al instanţelor de judecată, revine acestora competenţa de a stabili anumite chestiuni de fapt aplicabile speţei în funcţie de contextul legislativ şi de probatoriul administrat. 17. Astfel, referitor la aspectele de fapt ale situaţiei juridice a autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate a alesului local revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării acţiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale incidente în materie, astfel încât soluţia pronunţată să corespundă scopului legii de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului social şi evitare a conflictului de interese (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015,
Decizia nr. 114 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 13 mai 2016, şi
Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 16 martie 2017). 18. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale
art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, context în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate da o interpretare legii pentru a fi aplicată unitar de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)