Inapoi la Cautare

DECIZIE 183 /1999


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/1999


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 28.01.2020, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (28.01.2020) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC


                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

    Prin Încheierea din 16 iunie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 4.932/1996, Judecătoria Gaesti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/1999, excepţie ridicată de Sofia Popescu într-o cauza având ca obiect ieşirea din indiviziune şi partajarea unei suprafeţe de teren. În motivarea excepţiei se susţine "gresita timbrare a capatului de cerere prin care se solicita raportarea de către parata, la masa de partaj, a suprafeţei de 1 ha teren", în sensul că acest capăt de cerere ar trebui timbrat la valoare. Deşi autorul excepţiei nu a indicat în faţa instanţei de judecată textele din Legea nr. 146/1997 vizate de excepţie şi nici dispoziţiile constituţionale cărora acestea le contravin, din notele scrise depuse la dosarul Curţii Constituţionale la termenul de judecată din 16 noiembrie 1999 rezultă ca este criticat art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, prin raportare la art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 51, art. 53 alin. (2) şi art. 123 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi la art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi la Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.

    Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia priveşte prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 referitoare la timbrarea cu suma fixa a cererii de raport al donatiilor. Se considera ca excepţia este nefondata, deoarece "cererea de raport nu reprezintă o revendicare a bunurilor ce se solicita a fi raportate, ci întregirea masei de bunuri ce revin, prin lege, moştenitorilor unei persoane decedate. Astfel s-a stabilit, prin Legea nr. 146/1997, ca cererea de raport se va timbra, ca şi cererea privind ieşirea din indiviziune, cu suma fixa de 50.000 lei".

    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca excepţia este inadmisibila, deoarece autorul excepţiei nu precizează care este textul de lege considerat a fi neconstitutional şi nici ce dispoziţie constituţională a fost incalcata, fiind astfel nesocotite prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora sesizările trebuie motivate.

    Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia ridicată este o excepţie de procedura, iar nu de neconstituţionalitate, pe care instanţa judecătorească trebuia, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, sa o respingă, ca fiind inadmisibila, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.

    Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente şi ale procurorului, notele scrise ale autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

    În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.

    Excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/1999, dispoziţii conform cărora: "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxeaza astfel: [...]

    c) cereri pentru stabilirea calităţii de moştenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reducţiune a liberalităţilor şi cereri de partaj 50.000 lei".

    Autorul excepţiei, invocand neconstituţionalitatea art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, apreciază ca au fost incalcate art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 51, art. 153 alin. (2) şi art. 123 alin. (1) şi (2) din Constituţie, art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, fără însă a expune motivele pe care se întemeiază aceasta sustinere.

    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca, deşi este adevărat ca, potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", aceasta nu înseamnă totuşi ca accesul la justiţie trebuie să fie considerat gratuit. Art. 21 din legea fundamentală nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este aceea a timbrarii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiţiei.
<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.