Augustin Zegrean - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Fabian Niculae - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ilie Cazan în Dosarul nr. 6.235/299/2009* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.637D/2011. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv
Decizia nr. 1.411 din 20 octombrie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: