,
Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009,
Decizia nr. 412 din 26 martie 2009,
Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007 sau
Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006. 9. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctul de vedere exprimat în
deciziile Curţii Constituţionale nr. 939 din 23 iunie 2009,
nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009 sau
nr. 1.185 din 17 septembrie 2009. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale
art. 1 alin. (2), ale
art. 2,
3,
10 şi
29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile
art. 68 alin. 4^1 din Codul de procedură civilă din 1865. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul acesteia îl reprezintă dispoziţiile
art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.“ Deşi dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, având în vedere considerentele
Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011