Costică Bulai - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Lucian Stângu - judecător Ioan Vida - judecător Aurelia Popa - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Mihai Paul Neamţ, în calitate de reprezentant al lui Răducu Alin Radu, în Dosarul nr. 9.399/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca. La apelul nominal răspunde Mihai Paul Neamţ, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Mihai Paul Neamţ formulează o cerere de acordare a unui termen de judecată pentru ca, în acest interval, autorităţile cărora li s-au solicitat puncte de vedere cu privire la critica de neconstituţionalitate să comunice Curţii Constituţionale opinia lor. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare a judecării cauzei, arătând că autorităţile publice nu au obligaţia de a transmite Curţii Constituţionale punctul lor de vedere cu privire la excepţia ridicată şi, prin urmare, nu se justifică acordarea unui nou termen. Examinând cererea, Curtea Constituţională apreciază că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de
art. 24 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit căruia "preşedintele Curţii Constituţionale (...) va comunică încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, indicându-le data până la care pot să trimită punctul lor de vedere", coroborat cu art. 19 din aceeaşi lege, conform căruia, "până la data dezbaterilor, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul pot prezenta, în scris, punctul lor de vedere", şi, în consecinţă, urmează să respingă cererea de amânare. Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei arată că textul de lege criticat excedează intenţiei iniţiale a legiuitorului, instituind o prezumţie de corupţie în sarcina persoanei care îşi exercită profesia de avocat la instanţa de judecată sau la parchetul unde soţul, ruda ori afinul până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat. Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul la familie, determinând o renunţare la acesta, şi că, de asemenea, dispoziţia criticată nu îşi găseşte aplicabilitatea în condiţiile în care Codul de procedură civilă prevede deja incompatibilităţi în persoana judecătorului sau procurorului când soţul are vreun interes în soluţionarea pricinii. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de neconstituţionalitate, când Curtea Constituţională, prin
Decizia nr. 190/2000, a constatat că prevederile
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 sunt conforme cu dispoziţiile din Legea fundamentală. Deoarece nu au intervenit elemente noi, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în acest caz.