Inapoi la Cautare

DECIZIE 159 /2015


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 26.08.2019, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (26.08.2019) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



	
     Augustin Zegrean            - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Simina Popescu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Valeriu Dragomir în Dosarul nr. 1.424/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 813D/2014 al Curţii Constituţionale.

    2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic în cadrul Direcţiei juridice, Mihai Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009 şi Decizia nr. 1.475 din 10 noiembrie 2009.

    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă de Guvernului nr. 24/2008, sens în care invocă, în esenţă, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

                           CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

    5. Prin Încheierea din 26 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.424/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008. Excepţia a fost ridicată de Valeriu Dragomir într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.

    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, deoarece prevederile de lege criticate, prin art. 2 lit. a), lasă loc unei interpretări abuzive, punând semnul egalităţii între calitatea de lucrător al Securităţii şi desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului şi creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, fără a stabili vreo formă de vinovăţie. Inducând ideea prezumţiei de vinovăţie colectivă pentru toţi lucrătorii fostei Securităţi, se încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie.

    7. În acelaşi timp, susţine că prevederile legale criticate contravin art. 126 alin. (5) din Constituţie, deoarece acordă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii atribuţii jurisdicţionale. Or, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii trebuie să fie o autoritate administrativă autonomă, fără atribuţii jurisdicţionale, iar unicul scop al acesteia să fie de a permite cetăţeanului accesul la propriul dosar, în calitatea sa de "depozitar şi administrator" al documentelor întocmite de fosta Securitate.

    8. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se substituie unei instanţe judecătoreşti, exercitând o jurisdicţie specifică în cadrul căreia administrează probe şi dă un verdict privind calitatea de lucrător al Securităţii, în timp ce persoana vizată nu are posibilitatea de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului, care emite note de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii.

    9. Totodată, prin introducerea unei acţiuni în constatare, fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, şi se substituie instituţiei Avocatul Poporului. Astfel, prin art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiţie, dincolo de limitele sale constituţionale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiţie într-o obligaţie. Pe de altă parte, persoana verificată nu are posibilitatea de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

    10. De asemenea, desemnarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ ca unică instanţă judecătorească competentă în ceea ce priveşte acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii este neconstituţională, de vreme ce adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă pot fi contestate, de orice persoană interesată, în faţa instanţei de contencios administrativ competente teritorial. Pe de altă parte, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea exercitării dreptului la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropriate de domiciliul său. Prin reglementarea contradictorie referitoare la instanţa competentă în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9, comparativ cu cea din art. 11 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă privind instanţa judecătorească competentă să soluţioneze acţiunea în constatare introdusă de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, se creează o inegalitate de tratament juridic, contrară dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

    11. De asemenea, susţine că instanţele de contencios administrativ nu pot avea competenţa materială de a se pronunţa asupra unor aspecte sau fapte ce ţin de regulamentele sau comandamentele militare specifice.
1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Comentarii Act

Nu sunt comentarii momentan.

Posteaza pe retele sociale

Pentru a posta un comentariu trebuie sa va autentificati


Daca nu aveti inca un cont si vreti sa va inregistrati dati click aici


Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda LegisPlus
Testeaza LegisPlus
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic

Info

Se încarcã, vã rugãm asteptati.